„Rușine în fața piticilor din fotbal!” Presa din Belgia a făcut praf naționala României după 0-0 cu Liechtenstein!

Reacția presei din Ucraina, după România – Liechtenstein 0-0!

După meci, jurnaliștii din Ucraina au criticat echipa națională a României și au menționat faptul că „este puțin probabil” ca tricolorii să își facă fanii fericiți la EURO.

„România nu a putut s-o bată pe Liechtenstein în ultimul amical de dinaintea EURO”, au titrat adversarii de la turneul final din Germania. În continuarea articolului se vorbește despre prestația modestă a echipei naționale, dar și despre ultimele rezultate ale elevilor lui Edi Iordănescu.

„Românii nu s-au pregătit pentru EURO în cel mai bun mod. Au ales un adversar probabil mai slab, naționala din Liechtenstein. Dar meciul de astăzi a arătat că e puțin probabil ca naționala României își va încânta susținătorii, 

Au jucat cu un prim 11 experimental, dar acest lucru nu poate fi o scuză împotriva unui astfel de adversar. Gazdele au atacat poarta adversă aproape tot meciul, dar n-au înscris nici măcar un gol.

Astfel, în cele patru amicale de dinaintea EURO, naționala României a remizat de trei ori și a pierdut o dată. Iar asta împotriva unor echipe care nu sunt atât de puternice”, a notat publicația UA Football.

Simina PREDA

Recent Posts

UEFA a descris într-un singur cuvânt victoria Olandei în fața României

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 UEFA,… Read More

24 de minute ago

FCSB pregătește o surpriză la meciul din Supercupă! MM Stoica: ”O să vedeți”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Meciul… Read More

24 de minute ago

Vincenzo Montella, în culmea fericirii după calificarea Turciei în optimile EURO. Următoarea adversară e Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Fundaşul… Read More

24 de minute ago

Edi Iordănescu a analizat arbitrajul, după ce România a fost eliminată de la EURO: ”Fără dar și poate!”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Edi… Read More

24 de minute ago

FCSB debutează în Champions League ÎN DIRECT la Digi Sport. Campiona începe aventura în San Marino

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Formația… Read More

24 de minute ago

Anunțul venit din Italia despre Edi Iordănescu: ”E gata să plece și să câștige bani”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Contractul… Read More

4 ore ago