Fotbal

Rrahmani s-a distrat cu FCSB și anunță dominația Rapidului: “Ne batem la titlu!”

Atacantul din Kosovo și-a pus amprenta pe meciul disputat pe Arena Națională în fața a peste 42.000 de spectatori.

Rrahmani a punctat în două rânduri și a oferit și o pasă decisivă, iar la finalul partidei a spus că, în opinia lui, Rapid se luptă pentru primul loc.

Albion Rrahmani, după Rapid – FCSB 4-0

“A fost un meci foarte bun fiindcă au fost foarte mulți fani la stadion. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor. A fost o sărbătoare pentru toți. Le promităm că dăm sută la sută în fiecare meci. Am meritat victoria, de asemenea am ratat anumite ocazii.

Mă bucur că am marcat de două ori și am pasat decisiv iar astfel am ajutat echipa. După cum se vede am trecut peste accidentare, piciorul e ok acum, o să trag de mine ca să continui așa până la finalul sezonului.

Norocul meu este familia. Am moștenit talentul de la tatăl meu, care a fost și el fotbalist. Mă antrenez mult cu el. Toți antrenorii m-au învățat multe lucruri, la fel și Bergodi.

Cam asta e explicația, mă antrenez foarte mult. Desigur, ne batem la titlu, suntem o echipă foarte bună și jucăm un fotbal foarte bun.

Am petrecut mult timp cu Krasniqi, în Kosovo, la Ballkani, și avem o înțelegere bună pe teren”, a spus Albion Rrahmani.

Programul turului din play-off

Etapa I (16 martie)

  • FCSB – Sepsi Sfântu Gheorghe
  • Rapid – Farul Constanța
  • CFR Cluj – Universitatea Craiova

Etapa II (30 martie)

  • Farul Constanța – FCSB
  • Universitatea Craiova – Rapid
  • Sepsi Sfântu Gheorghe – CFR Cluj

Etapa III (6 aprilie)

  • FCSB – Universitatea Craiova
  • Rapid – CFR Cluj
  • Sepsi Sfântu Gheorghe – Farul Constanța

Etapa IV (13 aprilie)

  • CFR Cluj – FCSB
  • Universitatea Craiova – Farul Constanța
  • Rapid – Sepsi Sfântu Gheorghe

Etapa V (20 aprilie)

  • FCSB – Rapid
  • Farul Constanța – CFR Cluj
  • Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Șansă pentru Horațiu Moldovan, după ce Atletico Madrid a fost umilită pe teren propriu

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

2 ore ago

Simona Halep, salt în clasamentul WTA. Pe ce locuri se află Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

2 ore ago

Laszlo Dioszegi a răbufnit la finalul sezonului, după ce Sepsi a ratat Europa: ”Au fost greșeli de arbitraj. Ne doare”

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

2 ore ago

Sancțiuni peste sancțiuni. Ce amenzi s-au dat în urma meciului Rapid – FCSB

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

2 ore ago

Avion special pentru trofeul acordat lui PAOK. Ce s-a întâmplat în Grecia după, ce s-a decis titlul

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

2 ore ago

Erling Haaland le-a închis gura contestatarilor, imediat după ce a câștigat titlul cu Manchester City

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

5 ore ago