Categories: Alte Sporturi

Roberto Martinez, după primul eșec de la Euro 2024: ”Pentru Georgia a fost o finală”

Portugalia a debutat cu o victorie în fața Cehiei (scor 2-1) în Germania, iar în etapa a doua a defilat cu Turcia (scor 3-0), astfel că suporterii sportului-rege anticipau un succes și contra Georgiei.

Aflată în premieră la un turneu final, echipa pregătită de Willy Sagnol a dat lovitura în minutul 2, prin starul Kvicha Kvaratskhelia, o lovitură de impact aplicată lusitanilor, așa cum și antrenorul Roberto Martinez a recunoscut.

Roberto Martinez: ”Nu am avut aceeași intensitate ca adversarul”

Gruzinii și-au dublat avantajul în minutul 57, prin Georges Mikautadze, și și-au asigurat astfel prima victorie de la EURO. A fost prima înfrângere pentru portughezi, una care-i dă de gândit lui Martinez.

”(n.r. golul devreme a afectat echipa? ) Golul a avut un impact direct… ne-a luat o perioadă de timp să încercăm să ne găsim jocul. A fost începutul pe care nu ni l-am dorit, cu o echipă cu intensitate. Nu am putut. A fost o zi în care nu am avut aceeași intensitate ca adversarul. Pentru Georgia a fost o finală, pentru noi un pas înainte de optimi. Asta a făcut parte din rezultatul final.

Am făcut multe schimbări. Accentul a fost pe pregătirea tuturor jucătorilor. Acum suntem mai pregătiți. Avem jucători pe bancă pe care astăzi nu era scopul nostru să-i folosim, pentru că eram primii în grupă. Este o modalitate dificilă de pregătire pentru următorul meci, pentru că nu ne place să pierdem”, a spus Roberto Martinez după Georgia – Portugalia 2-0, potrivit O Jogo.

În urma acestui rezultat, Portugalia a încheiat grupa pe primul loc, în timp ce Georgia s-a clasat pe locul al treilea. În optimi, lusitanii întâlnesc Slovenia, în timp ce gruzinii joacă cu Spania.

Portugalia – Georgia, ECHIPE DE START

Georgia (5-3-2): Mamardashvili – Kakabadze, Gvelesiani, Kashia, Lochoshvili, Dvali – Chakvetadze, Kochorashvili, Kiteishvili – Mikautadze, Kvaratskhelia

Selecționer: Willy Sagnol

Portugalia (4-3-3): Costa – Dalot, Pereira, Silva, Inacio – Neto, Palhinha, Neves – Conceicao, Ronaldo, Joao Felix
Selecționer: Carlos Martinez

Stadion: Veltins-Arena, Gelsenkirchen

Arbitru: Sandro Schaerer (Elveția)


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Rapid vrea să dea o lovitură pe piața transferurilor

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Promisiunea făcută de ”Tricolorul” care a fost titular în toate meciurile României de la EURO

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Atmosfera de la Supercupa României! Cum arată tribunele stadionului din Ghencea

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

„Este unic, a scris istorie!” Kylian Mbappe, cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo înainte de Portugalia – Franţa

Kylian Mbappe a folosit cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo, înainte de meciul Portugalia – Franţa,… Read More

4 ore ago