Real Madrid – VfB Stuttgart 3-1 | Succes chinuit, decis pe final. Endrick, gol după o fază superbă. A marcat și Mbappe

  • Champions League: BolognaȘahtior, miercuri, 19:45, DGS 1

  • Champions League: Manchester CityInter, miercuri, 22:00, DGS 1

În fața a 80.000 de spectatori, pe ”New Santiago Bernabeu”, care s-a prezentat în condiții impecabile, deținătoarea trofeului suprem a fost ținută în șah de către gruparea germană o mare parte din partidă. Abia pe final, Rudiger și Endrick au făcut diferența.

Mbappe, gol la debut pentru Real Madrid în UCL

Elevii lui Carlo Ancelotti (65 de ani) au avut probleme în a pune pericol la poarta germanilor în prima repriză, dar după pauză lucrurile s-au mișcat.

Kylian Mbappe (26 de ani) a deschis scorul în chiar primele secunde ale reprizei secunde și a reușit astfel să-și egaleze performanța de la PSG, tot din Liga Campionilor. La primul său meci pentru parizieni, în UCL, Mbappe a marcat cu Celtic, iar acum a repetat performanța și cu gruparea blanco.

Revenind la meciul de marți seara, Real nu a fost în apele ei și s-a chinuit pentru primele trei puncte din faza grupelor. Se părea că golul lui Mbappe îi va descătușa pe ”galactici”, însă nemții nu au capotat.

În fața unui Courtois greu de învins, cu șase parade salvatoare, cei de la Stuttgart au reușit, până la urmă să găsească drumul spre gol. Undav a egalat în minutul 68, iar fanii pe de pe New Bernabeu au dat primele semne de neliniște.

Endrick, gol după o cursă de peste 60 de metri

Finalul a fost electrizant, dar totuși cu Real la timonă. După transversala lui Vinicius, din minutul 58, survenită la 1-0, madrilenii au avut mai multă putere de concentrare, dar și șansă și au mai înscris de două ori.

Golul care a schimbat datele problemei a fost cel al lui Rudiger, care a marcat superb cu capul (83), după ce a planat prin careul advers și a trimis în plasă din centrarea lui Modric.

Apoi, când nimeni nu mai credea, Endrick a luat o fază pe cont propriu, a plecat solitar spre poarta adversă și a marcat cu un șut înșelător, pe colțul scurt, de la mare distanță. Și a scris și istorie pentru Real.

  • Meciurile din UEFA Champions League pot fi urmărite și pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România.

Real Madrid – VFB Stuttgart 2-1

Au marcat: Mbappe 46, Rudiger 83 / Undav 68

Echipele de start

VIDEO cu rezumatul partidei Real Madrid – VfB Stuttgart 3-1

Programul primei săptămâni din Champions League

După ce se joacă cele opt etape, primele opt echipe din clasamentul final vor merge automat în faza eliminatorie, în timp ce clasatele pe locurile 9-24 vor juca între ele un baraj în dublă manșă, în urma cărora alte opt echipe își vor asigura biletul pe mai departe. 

Echipele de sub locul 24 vor fi eliminate, iar “retrogradarea” în Europa League a fost desființată, așa că nu vor mai prinde primăvara europeană. 

Marți, 17 septembrie

Clasamentul după primele meciuri din UCL

Clasament / Foto: Twitter@FootballXtra0

Miercuri, 18 septembrie

  • Bologna – Șahtior Donețk, 19:45, Digi Sport 1
  • Sparta Praga – Salzburg, 19:45, Digi Sport 2
  • Manchester City – Inter, 22:00, Digi Sport 1
  • PSG – Girona, 22:00, Digi Sport 2
  • Club Brugge – Dortmund, 22:00, Digi Sport 3
  • Celtic – Slovan Bratislava, 22:00

Joi, 19 septembrie

  • Feyenoord – Bayer Leverkusen, 19:45, Digi Sport 1
  • Steaua Roșie Belgrad – Benfica, 19:45, Digi Sport 2
  • Monaco – Barcelona, 22:00, Digi Sport 1
  • Atalanta – Arsenal, 22:00, Digi Sport 2
  • Atletico – RB Leipzig, 22:00, Digi Sport 3
  • Brest – Sturm Graz, 22:00, Digi Sport 4

Program complet Champions League, ediția 2024/2025

  • Etapa 1: 17–19 septembrie 2024
  • Etapa 2: 1/2 octombrie 2024
  • Etapa 3: 22/23 octombrie 2024
  • Etapa 4: 5/6 noiembrie 2024
  • Etapa 5: 26/27 noiembrie 2024
  • Etapa 6: 10/11 decembrie 2024
  • Etapa 7: 21/22 ianuarie 2025
  • Etapa 8: 29 ianuarie 2025
  • Play-off eliminatoriu: 11/12 & 18/19 februarie 2025
  • Optimi de finală: 4/5 & 11/12 martie 2025
  • Sferturi de finală: 8/9 & 15/16 aprilie 2025
  • Semifinale: 29/30 April & 6/7 mai 2025
  • Finala: 31 mai 2025, Fussball Arena, Munchen

Etichete: real madrid , vfb stuttgart , meciuri champions league , kylian mbappe , vinicius , rudiger , champions league etapa 1 , endrick , undav


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

3,5 milioane de euro – transferul lui Ianis Hagi

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

41 de minute ago

Schimbare radicală la Real Madrid: “Antrenorul ne-a dat libertate să alegem”

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

41 de minute ago

Anunțul făcut de FRF, după ce biletele pentru meciul cu Cipru s-au epuizat în doar 75 de minute

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

41 de minute ago

FIFA a actualizat clasamentul mondial! Pe ce loc e România, după victoriile din Liga Națiunilor

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

41 de minute ago

Ce se întâmplă cu Iacob, jucătorul ”dat dispărut de la Rapid”

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

41 de minute ago

Brugge – Dortmund 0-3. Nemții s-au distrat și au câștigat în prima etapă din Champions League

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

4 ore ago