Categories: Alte Sporturi

Reacția lui Carlo Ancelotti! Ce a spus despre Kylian Mbappe, după câștigarea Supercupei Europei

  • Conference League: CFR – Maccabi Petach Tikva, joi, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Athletic Bilbao – Getafe, joi, 20:00, DGS 2

Reacția lui Carlo Ancelotti, după ce Real Madrid a câștigat Supercupa Europei

Sunt foarte fericit. Este o onoare şi un privilegiu pentru mine să antrenez această echipă. Lucrurile au mers bine şi astăzi. Meciul a fost dificil în prima repriză, pentru că Atalanta ne-a pus probleme, a fost foarte puternică în dueluri.

Când jocul s-a deschis puţin, s-a văzut calitatea diferită pe care o avem. Nu a fost un meci uşor, Atalanta a jucat foarte bine, din punctul meu de vedere”, a spus Ancelotti la conferinţa de presă susţinută la finalul meciului, potrivit Agerpres.

Referitor la debutul francezului Kylian Mbappe, tehnicianul a precizat: ”Are o calitate enormă. A lucrat bine, a combinat, a lucrat la nivel defensiv ca şi ceilalţi. Vini, Bellingham, Rorygo au contribuit şi ei foarte mult… Echipa a avut o evoluţie foarte bună în repriza secundă”.

Ancelotti a subliniat că l-a felicitat pe omologul său Gian Piero Gasperini, antrenorul Atalantei, pentru că elevii săi au făcut un meci foarte bun şi au ameninţat poarta campioanei Europei, în special în prima repriză.

În ceea ce priveşte comparaţia cu lotul pe care l-a avut la dispoziţie în 2014, antrenorul lui Real Madrid a remarcat: ”Este foarte greu să faci comparaţii. În 2014, echipa a fost fantastică, cu Bale, Benzema, Ronaldo. Era un atac excepţional. Ceea ce nu se schimbă la acest club este calitatea echipei. Am avut-o în 2014 şi o avem în 2024, după zece ani”.

Real Madrid a devenit prima echipă care reuşeşte să câştige de şase ori Supercupa Europei, după ce s-a impus cu 2-0 în meciul cu Atalanta Bergamo, graţie golurilor uruguayanului Federico Valverde (59) şi francezului Kylian Mbappe (68).

VIDEO Rezumat Real Madrid – Atalanta 2-0

Etichete: supercupa europei , carlo ancelotti , video real madrid atalanta


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Cât ghinion! A fost scos pe targă, la primul meci ca titular în Liga 1. Primul verdict al medicilor

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

42 de minute ago

România, pusă la respect de Ungaria! Probleme pentru naționala lui Florentin Pera înainte de EURO 2024

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

42 de minute ago

Osasuna – Barcelona 4-2. Catalanii au suferit prima înfrângere din acest sezon în campionat

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

43 de minute ago

Scandal în timpul meciului Rapid – Oțelul: ”Dacă nu ștergi, te bat”. Scene ”incredibile” în Giulești: ”Luați-l pe ăsta”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

43 de minute ago

Juri Cisotti a dezvăluit rețeta succesului după Rapid – Oțelul 0-0! Cum reușește să fie integralist meci de meci

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

43 de minute ago

Mesajul lui Dorinel Munteanu pentru criticii săi, după ”episodul David Maftei”: ”Au schimbat macazul”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

4 ore ago