Categories: Alte Sporturi

Raț și Chiriță, foștii fotbaliști ai Rapidului, comentează numirea lui Șumudică: ”A venit bine schimbarea”

Așteptarea a luat sfârșit pentru Marius Șumudică. Tehnicianul a fost numit pe banca tehnică a Rapidului, după demiterea lui Neil Lennon, care a rezistat doar 6 etape în Giulești.

Foștii jucători de la Rapid au dat verdictul după numirea lui Marius Șumudică

George Ogăraru a organizat un eveniment cu prilejul inaugurării noii arene din orașul Vălenii de Munte, la care au fost invitați mulți foști internaționali români, printre care s-au numărat Răzvan Raț și Daniel Chiriță, foști jucători ai Rapidului.

Reporterii iAMsport.ro au intrat în dialog cu foștii internaționali români și au obținut, în exclusivitate, reacții cu privire la numirea lui Șumudică la Rapid.

Vom vedea. Depinde ce rezultate va avea și cum va juca echipa. Răzvan Raț, pentru iAMsport.ro

  • Răzvan Raț a câștigat de două ori titlul de campion în România, în sezoanele 1998-1999 și 2002-2003.

Daniel Chiriță: ”Eu cred că o să aibă rezultate”

Fostul fundaș Daniel Chiriță a declarat că Șumudică are șanse să redreseze echipa, deoarece cunoaște bine campionatul României, spre deosebire de Neil Lennon, iar câteva transferuri bune îl pot ajuta pe tehnician să își îndeplinească obiectivele.

(n.r. Șumudică a semnat cu Rapid, ce zici?) Super. Așteptăm să vedem. Eu cred că o să aibă (n.r. rezultate), cunoaște campionatul României. Plus că sunt mulți jucători care pot veni acum, 2-3 jucători care să întărească echipa, eu cred că o să facă treabă. Mă bucur că a semnat și Doamne Ajută.

(n.r. despre demiterea lui Neil Lennon) Nu știu, nu cred că s-a pliat stilul englezesc pe stilul din România. A încercat să joace într-un stil, nu s-a putut. A venit bine schimbarea acum și cred că toată lumea e fericită”, a spus Daniel Chiriță, pentru iAMsport.ro.

  • Daniel Chiriță are în palmares un titlu cu Rapid din sezonul 1998- 1999, o Cupă a României, din sezonul 2001- 2002, plus Supercupa României, în 1999.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Pe ce se bazează Zamalek în cazul lui Boupendza + Ce apare în TMS în dreptul atacantului de 5 milioane de euro

Handbal: Dinamo - Fredericia, joi, 19:45, DGS 2 Liga 2: FCU Craiova - Unirea Ungheni,… Read More

2 ore ago

Câți bani încasează FCSB, dacă Dennis Man se transferă de la Parma! Anunțul lui Gigi Becali

Handbal: Dinamo - Fredericia, joi, 19:45, DGS 2 Liga 2: FCU Craiova - Unirea Ungheni,… Read More

2 ore ago

Declarația lui Gabi Balint care-l va enerva pe Gigi Becali. ”Psihologic, îl văd afectat”

Handbal: Dinamo - Fredericia, joi, 19:45, DGS 2 Liga 2: FCU Craiova - Unirea Ungheni,… Read More

2 ore ago

Mircea Lucescu se operează

Handbal: Dinamo - Fredericia, joi, 19:45, DGS 2 Liga 2: FCU Craiova - Unirea Ungheni,… Read More

2 ore ago