Categories: Alte Sporturi

Rapid vrea să scape de el, dar jucătorul cere o avere pentru rezilierea contractului

Damjan Djokovic a ajuns la Rapid în iarnă, după o experiență eșuată la FCSB. Gigi Becali l-a lăsat să plece liber, iar pentru giuleșteni a evoluat în doar 10 partide din Superligă.

Rapid i-a cerut rezilierea concractului, însă Djokovic nu vrea să plece cu mâna goală din Giulești

După eșecul de pe teren propriu, 1-4 cu CFR Cluj, Dan Șucu a decis să scoată din planurile Rapidului câțiva jucători, Djokovic fiind unul dintre aceștia.

Jucătorul nu s-a mai aflat nici măcar pe banca de rezerve, fiind foarte clar că nu va mai face parte din viitorul Rapidului.

O parte dintre cei pe care patronul “alb-vișiniilor” nu îi mai dorește în club au avut parte deja de anunțurile despărțirii, în timp ce cu alții finanțatorul încă negociază rezilierea contractului.

Acesta este cazul croatului venit de la FCSB. Conform Golazo.ro, fotbalistului i-a fost cerută încetarea contractului, însă jucătorul nu vrea să plece cu mâna goală din Giulești.

Cu un salariu de 17.000 de euro pe lună, mijlocașul ar fi de acord să plece doar în cazul în care ar primi 12 salarii, adică toate până la finalul contractului pe care l-a semnat, valabil până la finalul stagiunii viitoare, sumă totală de 204.000 de euro.

Ironiile lui Gigi Becali la adresa Rapidului: ”Cu Djokovic ați făcut afacere bună”

Cu Djokovic ați făcut afacere bună… Djokovic… nu am făcut eu cu el. Au făcut ei (n.r. afacere bună) că l-au luat. Bă, voi mă întărâtați și fac păcate și imediat îmi dă Dumnezeu păcate și mă bate CFR Cluj Gigi Becali, în luna aprilie


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

48 de minute ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

o oră ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

o oră ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

o oră ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

o oră ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

o oră ago