Rafael Nadal, în semifinale la Bastad după un meci de 4 ore și un minut! Declarație de senzație la finalul meciului

Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Bastad după un meci de 4 ore și un minut! L-a învins pe Mariano Navone, cu scorul de 6-7 (2-7), 7-5, 7-5.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ajuns pe locul 261 în clasamentul ATP, Nadal a beneficiat de un wild card în Suedia pentru a pregăti turneul din cadrul Jocurilor Olimpice, de la Roland Garros, unde va participa atât la simplu, cât şi la dublu (27 iulie -4 august).

Rafael Nadal, în semifinale la Bastad după un meci de 4 ore și un minut!

„S-a schimbat dinamica meciului foarte des. Au fost momente în care păream, pe rând, în control. Era doar o aparență. Am avut o șansă bună în setul secund, am condus cu 3-0, dar am ajuns să fiu aproape de eșec.

Am avut un adversar bun, luptător. Chiar îl felicit! Mi-am pierdut concentrarea la un moment dat, mă bucur că am rezistat din punct de vedere fizic. Rămâne de văzut cum voi fi mâine. Azi sunt viu! Mă bucur că am ajuns în semifinale. Vreau să mă recuperez acum. Abia aștept să văd cum mă voi trezi mâine dimineață”, a spus Rafael Nadal, după meci

În această partidă foarte disputată, spaniolul s-a impus la capătul a patru ore un minut de joc, după ce Navone, locul 36 mondial, revenise la 5-5 în decisiv.

Simina PREDA

Recent Posts

Barcelona a primit ”OK-ul” și face încă un transfer

Liga 2: Steaua - Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Univ. Craiova - Unirea Slobozia,… Read More

2 ore ago

De câte minute a avut nevoie Florin Tănase pentru a marca primul său gol de la revenirea la FCSB

Liga 2: Steaua - Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Univ. Craiova - Unirea Slobozia,… Read More

2 ore ago

”Te gândești la demitere?”. Erik ten Hag a dat răspunsul, după umilința cu Tottenham

Liga 2: Steaua - Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Univ. Craiova - Unirea Slobozia,… Read More

2 ore ago

Sepsi – FCSB 0-1. ”Roș-albaștrii” și-au păstrat invincibilitatea în fața covăsnenilor

29.09.2024, 23:28 Liga 2: Steaua - Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Univ. Craiova -… Read More

2 ore ago

Antrenorul lui Sepsi trage un semnal de alarmă, după înfrângerea cu FCSB: ”Este îngrijorător”

Liga 2: Steaua - Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Univ. Craiova - Unirea Slobozia,… Read More

2 ore ago

Alexandru Băluță, categoric după Sepsi – FCSB 0-1: “Asta mi-a lipsit!”

Liga 2: Steaua - Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Univ. Craiova - Unirea Slobozia,… Read More

5 ore ago