Categories: Alte Sporturi

Pronostic îndrăzneț! Adrian Porumboiu a spus până unde va ajunge România la EURO 2024

  • Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, joi, 18:00, DGS 1

Acest succes din Germania a declanșat un val de încredere și entuziasm în rândul microbiștilor români care se revarsă asupra elevilor pregătiți de Edi Iordănescu (46 de ani).

De pildă, unii suporteri ai naționalei au susținut că România este deja calificată în optimile Campionatului European, deși, matematic, acest obiectiv nu a fost îndeplinit. 

Însă, un fost reprezentant al fotbalului românesc a dat un pronostic și mai îndrăzneț despre performanța pe care o va face naționala României la EURO 2024.

Adrian Porumboiu: ”Sigur trecem de grupe, sigur trecem și de optimi”

Adrian Porumboiu (73 de ani), fostul arbitru și patron al celor de la FC Vaslui, s-a declarat convins că naționala României va reuși să iasă din grupe și, ulterior, să treacă și de optimi la EURO 2024.

În privința depășirii și a sferturilor de finală, Porumboiu nu s-a putut pronunța, deoarece nu știe adversarul pe care-l vor putea întâlni ”Tricolorii” în această fază a competiției. 

”Sigur trecem de grupe, sigur trecem și de optimi. Dar dar dar… aici este un mare semn de întrebare. Depinde cu cine pici mai departe. Oricum eu cred că trecem și de faza următoare. Ăsta e pronosticul meu. Vă rog să îl consemnați”, a spus Porumboiu, citat de Sport pe Surse

Până acum, România s-a mai calificat o singură dată în istorie în sferturile EURO, la ediția din 2000, când ”Tricolorii” au fost învinși de Italia cu 2-0. 

Clasamentul Grupei E de la EURO 2024

Clasamentul Grupei E de la EURO 2024 / Foto: Digi Sport

Programul din grupa României la EURO 2024

  • 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina 3-0
  • 17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia 0-1
  • 22 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina, Dusseldorf
  • 22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
  • 26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
  • 26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart

Etichete: nationala romaniei , adrian porumboiu , euro 2024


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

2 ore ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

2 ore ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

2 ore ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

2 ore ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

2 ore ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

2 ore ago