Categories: Alte Sporturi

Primul transfer la FCSB după câștigarea titlului. Cine e fotbalistul și când va semna

  • La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 2

  • Premier League: Tottenham – Manchester City, marți, 22:00, DGS 1

David Kiki va semna cu FCSB săptămâna viitoare

Roș-albaștrii vor demara în forță campania de transferuri, iar David Kiki (30 de ani) va fi primul fotbalist care va semna cu noua campioană a României, susțin sursele digisport.ro.

Kiki, fotbalistul celor de la Farul, va deveni liber de contract din vară, astfel că fotbalistul din Benin va putea semna cu echipa lui Gigi Becali.

David Kiki a început fotbalul în Franța, la ASM Belfort, apoi a mai trecut pe la Niort, Brest și Red Star FC, după care a ajuns în Bulgaria, la Montana. S-a transferat în 2021 la Arda Kardzhali, iar din 2022 a jucat la Farul, cu care a cucerit titlul în sezonul precedent.

  • 1,1 milioane de euro este cota de piață a lui Kiki, potrivit Transfermarkt.
  • Un gol și două assist-uri în 34 de meciuri în toate competițiile sunt cifrele lui Kiki în acest sezon la Farul.
  • 38 de selecții a adunat fundașul la naționala din Benin.

”Patronul FCSB te vrea. Unde pleci?”. Louis Munteanu, răspuns pentru interesul lui Gigi Becali, în direct

Farul Constanța și Universitatea Craiova au remizat, scor 3-3, pe stadionul din Ovidiu, în runda cu numărul 9 din play-off-ul SuperLigii.

La final, Louis Munteanu (21 ani) a vorbit despre viitorul său. 

După ce a câștigat titlul în SuperLiga României, Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că vrea să îl transfere pe atacant, alături de alți fotbaliști, pentru a obține calificarea în Liga Campionilor. 

Cu toate acestea, Louis Munteanu nu are de gând să rămână în SuperLigă. Acesta a transmis că Fiorentina urmează să îi prelungească contractul, astfel că își dorește să continue în Italia și să lupte pentru un post de titular.

”Ne-am bătut singuri, cred că am ieșit din lupta pentru Europa. Când suntem pe locul patru, ce să conteze? Îmi doresc din suflet să fiu pe loc de Europa când plec. Știu cât muncește Mister aici.

Eu nu știu nimic despre interesul lor. Mai am contract la Fiorentina. Am înțeles că vor să îmi prelungească contractul. Înseamnă că au încredere în mine. Eu îmi doresc să rămân acolo.”, a declarat Louis Munteanu, la flash-interviu.

Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , david kiki fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon!

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon! Iubita… Read More

51 de minute ago

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie! Antrenamentele vor fi live în AntenaPLAY, de la 19:40

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie Porsche Supercup/ Profimedia Programul etapei din Porsche… Read More

60 de minute ago

Lando Norris, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente din Marele Premiu al Marii Britanii, live în AntenaPLAY

Programul complet al Marelui Premiu al Marii Britanii! Cursa e duminică, de la ora 16:45,… Read More

o oră ago

Spania – Germania 0-0. Confruntare „şoc” în sferturi la EURO 2024!

Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Tah, Raum – Can, Kross – Musiala, Gundogan, Sane –… Read More

o oră ago

Victor Pițurcă, ”dezamăgit” de un jucător al naționalei României: ”Mă așteptam la mai mult de la el”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

2 ore ago