Categories: Alte Sporturi

Primire ”incendiară” pentru jucătorii României, după remiza cu Slovacia! Cum i-au întâmpinat fanii pe ”tricolori” la hotel

România a remizat cu Slovacia, scor 1-1, în ultima etapă a grupelor de la Euro 2024, rezultat care i-a asigurat primul loc în grupă, în condițiile în care Ucraina și Belgia au înregistrat tot un egal, scor 0-0.

Așadar, aventura ”tricolorilor” la Campionatul European continuă, dar în următoarea rundă urmează un examen de foc, împotriva Olandei, formație care a terminat, însă, doar pe locul trei grupa din care mai făcea parte, surclasată de Austria și Franța.

[embedded content]

Jucătorii României, primire extraordinară din partea fanilor

După partida cu slovacii, delegația României a revenit de la Frankfurt la Wurzburg, unde a ajuns înainte de miezul nopții, ora locală, dar tot a fost întâmpinată de o multitudine de fani.

Suporterii au aprins torțe, au cântat și le-au scandat numele jucătorilor, mândri că echipa națională a reușit, după ani buni, o nouă performanță.

Partida cu batavii va avea loc pe 2 iulie. Dacă România va reuși să treacă cumva în sferturi, se va duela cu una dintre Austria și Turcia pentru un loc în ”careul de ași”.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

UEFA a descris într-un singur cuvânt victoria Olandei în fața României

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 UEFA,… Read More

14 minute ago

FCSB pregătește o surpriză la meciul din Supercupă! MM Stoica: ”O să vedeți”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Meciul… Read More

14 minute ago

Vincenzo Montella, în culmea fericirii după calificarea Turciei în optimile EURO. Următoarea adversară e Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Fundaşul… Read More

14 minute ago

Edi Iordănescu a analizat arbitrajul, după ce România a fost eliminată de la EURO: ”Fără dar și poate!”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Edi… Read More

14 minute ago

FCSB debutează în Champions League ÎN DIRECT la Digi Sport. Campiona începe aventura în San Marino

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Formația… Read More

14 minute ago

Anunțul venit din Italia despre Edi Iordănescu: ”E gata să plece și să câștige bani”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Contractul… Read More

3 ore ago