Categories: Alte Sporturi

Președintele Federației din Columbia a fost arestat, după scandalul din finala Copa America

  • Fotbal feminin: România – Armenia, marți, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, marți, 22:00, DGS 1

Turneul final a fost marcat de mai multe incidente neplăcute, iar unul dintre ele s-a întâmplat chiar în finală. Preşedintele Federaţiei columbiene de fotbal Ramon Jesurun a fost arestat de poliţia din Florida.

Ramon Jesurun a fost arestat, după o altercație cu un agent de pază

Ramon Jesurun și fiul său au fost arestați la finalul meciului. Președintele Federației din Columbia și în același timp vicepreședinte al CONMEBOL a fost acuzat că a agresat un agent de securitate al stadionului.

Oficialul Federației a încercat să intre alături de fiul său pe teren pentru ceremonia de premiere, iar problema a apărut în momentul în care un agent de securitate nu le-a permis acest lucru.

Ulterior, a izbucnit conflictul între Jesurun și forțele de ordine, iar poliția a fost nevoită să intervină și președintele Federației alături de fiul său au ajuns în arest.

În urma unor controale medicale la care au fost supuși poliția a aflat că atât Jesurun, cât și fiul său au consumat băuturi alcoolice, ceea ce le-a agravat situația celor doi, notează El Tiempo.

În cele din urmă, Jesurun a plătit o cauţiune de 2.000 de dolari pentru a părăsi celula. De cealaltă parte, fiul său a avut o cauțiune de 4.000 de dolari.

Galerie Foto

Shakira a câștigat două milioane de euro, după ce a concertat cinci minute în pauza finalei Copa America

Galerie Foto

Este pentru prima dată când în pauza finalei de la Copa America a fost organizat un concert, precum se întâmplă la fiecare ediție din Super Bowl, finala NFL, iar costurile au fost pe măsură.

Jurnalistul argentinian Juan Etchegoyen, citat de Marca, a transmis că Federația din America de Sud i-a plătit o sumă imensă Shakirei, care a concertat doar cinci minute pe scenă.

Fosta iubită a lui Gerard Pique a primit două milioane de dolari, adică aproximativ 1,8 milioane de euro.

Etichete: argentina , columbia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

UEFA a scris un singur cuvânt pe internet, după ce Bayern a marcat nouă goluri cu Dinamo Zagreb

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

o oră ago

Sporting Lisabona – Lille 2-0. Debut cu dreptul în Champions League pentru portughezi

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

o oră ago

Verdictul a fost dat în direct după prima seară de UEFA Champions League: ”Va fi campioană!”

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

o oră ago

MERCATO 2024 | Toate transferurile verii sunt AICI. Marseille l-a adus pe Adrien Rabiot

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

o oră ago

Harry Kane, ”poker” și record pentru Anglia în Champions League

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

o oră ago