Categories: Alte Sporturi

Presa din Israel nu a fost impresionată de CFR-ul lui Dan Petrescu: ”Sunt șanse de calificare”

Reușita lui Muhar a transformat vicecampioana României în mare favorită la calificare, înainte de returul de la Cluj. Jurnaliștii din ”Țara Sfântă” consideră că Maccabi mai poate întoarce soarta dublei.

Presa din Israel consideră că Maccabi putea obține mai mult de la această partidă

CFR a început meciul din Bulgaria foarte bine și Muhar a marcat bine. Maccabi Petah Tikva este la primul sezon european din 2006 și acest lucru s-a văzut. Cu toate acestea, după golul oaspeților și apoi bara lui Mogoș, CFR a cedat inițiativa și clujenii au trăit destul de periculos.

Pe măsură ce prima repriză se apropia de final, Maccabi s-a trezit și a preluat controlul jocului. Andreas Karo a fost și el aproape de a egala, înainte de a se accidenta și a fi înlocuit. Hazan a fost și el periculos în mai multe rânduri.

Maccabi a arătat o formă excelentă, a fost superioară românilor în majoritatea timpului. De aceea există speranțe pentru un rezultat bun în returul de săptămâna viitoare, din România”, se arată în publicația one.co.il.

Echipele de start:

Maccabi Petach Tikva: Wolff – Dezent, Karo, Galabov, Hendy, Cohen – Hazan, Yehoshuha, Glezer – Mahamid, Stor
Rezerve: Litvinovc, Teper, Lugassy, Azugi, Salem, Vered, Matuk, Cohen, Fuchs, Altoury

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camara – Muhar, Artean, Tachtsidis – Deac, Bîrligea, Korenica
Rezerve: Gal, Hindrich, Abeid, Graovac, Kamara, Păun, Keita, Fica, Postolachi, Nkololo, Munteanu, Michael


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

CCA a anunțat arbitrul de la FCSB – Petrolul. “Piază rea” pentru “Găzari”

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

39 de minute ago

Oțelul Galați – Dinamo 1-1, ACUM, la Digi Sport 1. Moldovenii au egalat rapid

20.09.2024, 21:20 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul,… Read More

39 de minute ago

”Se poate bate Dinamo la titlu?” Răspunsul sincer al lui Giani Kiriță

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

39 de minute ago

Niță a luat 4 goluri, Stanciu a făcut spectacol! Ce a ieșit la meciul contra lui Toney, Mahrez și Firmino

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

39 de minute ago

Răzvan Marin, titular în Serie A, contra fostei sale echipe. Ce notă a primit fotbalistul român

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

39 de minute ago

Bocciu, prima reacție după ce Peluza Nord a fost părăsită de ultrașii de la Original

"Bocciu", așa cum e cunoscut, a vorbit despre mutarea suporterilor din grupul Original, care au… Read More

2 ore ago