Pilot suspendat după Marele Premiu al Italiei! Cine va rata cursa din Azerbaidjan

Charles Leclerc, prima reacție după ce a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Italiei

Charles Leclerc a transmis, la finalul cursei, că sentimentul de a câștiga la Monza este unul, cu adevărat, special. Totodată, acesta nu și-a uitat nici adversarii și a transmis faptul că cei de la McLaren au cea mai rapidă mașină, din acest sezon de Formula 1.

„E un sentiment incredibil. Nu am crezut că a 2-a victorie de la Monza să fie atât de specială pentru mine. Mă uitam la tribune, la spectatori..

Îmi doresc să câștig cât de multe curse pot și să câștig campionatul mondial cât mai repede posibil.

Atmosfera de aici este absolut incredibilă, suporterii sunt incredibili.

În 2019, la prima mea victorie aici, a fost special, dar și acum este un succes cu adevărat special. Mulțumită sprijinului vostru (n.r. al fanilor) am reușit.

Nu cred că vom avea aceași performanță pentru restul sezonului, McLaren are cea mai rapidă mașină, dar încercăm să câștigăm și la Baku.”, a spus Charles Leclerc.

Ai sport în AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi. În 2024, competițiile de Formula 1™, Fomula 2™, Formula 3™ se văd în direct și integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live – AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marile premii de Formula 1™ vor putea fi urmărite în direct online.

Simina PREDA

Recent Posts

Rapid – Oțelul Galați 0-0. Ocazie uriaşă ratată de gălăţeni! Duel „de foc” în Giuleşti

Min. 1: A început partida! Echipele de start: Rapid (4-2-3-1): Siegrist – Cr. Manea, Ignat,… Read More

19 minute ago