„A fost concursul vieţii mele pentru care m-am antrenat doi ani de zile. Am simţit că îmi rămâne mâna pe podium pentru că am avut un cârcel foarte mare la mână în care mi s-a oprit şi degetul. Cotul mă durea foarte tare, dar am zis ori la bal, ori la spital.
Nu ştiu care şi cum a fost, nu am urmărit tabela. Eu m-am concentrat pe ce trebuia să fac, să-mi ridic toate încercările. Dacă rata chinezoaica, ne cânta imnul în această seară. Dar eu sunt mândră de ce am reuşit să aduc pentru că este prima medalie olimpică la fete, la haltere.
Înseamnă absolut totul, toată cariera mea de 11 ani. M-am luptat mult pentru ea şi cred că acesta este visul oricărui sportiv. Sunt foarte mândră de ce am obţinut.
Dacă nu ai cap, nu prea reuşeşti. Trebuie să te lupţi foarte mult cu frica. În acele momente ai şi frică, şi nervi, şi agitaţie. În acele momente trebuie să încerci să gândeşti cât mai mult mişcarea. Într-o fracţiune de secundă poţi să pierzi totul.
Mihaela Cambei: „Este fix aşa cum mi-am imaginat”
Atmosfera a fost foarte mişto şi cred că asta m-a ajutat. Agitaţia mă ajută să fiu şi mai puternică decât sunt. Adrenalina mă ajută, iar toţi românii din această seară şi toată lumea care m-a susţinut, m-au ajutat foarte mult.
Această medalie i-o dedic antrenorului meu Valeriu Calancea, care m-a antrenat şi suportat (n.r. râde) tot timpula acesta, părinţilor mei, lui Dumnezeu, pentru că a fost alături de mine şi m-a scos sănătoasă din această competiţie şi întregului staff din spate care ne este alături de fiecare dată.
(n.r. de ce ai sărutat discurile?) Pentru că au fost cu mine şi au fost prietenoase. M-au ajutat şi ele să reuşesc. (n.r. speri la aur peste 4 ani?) De ce nu? Sperăm. Mai avem Europene, avem Mondialul. O să fie greu, dar sperăm. Este fix aşa cum mi-am imaginat. Şi aceeaşi culoare”, a declarat Mihaela Cambei, după ce a cucerit argintul la Paris.