Patrick Mouratoglou, despre diferenţa dintre cazurile Sinner şi Halep: „Am fost extrem de şocat”

“Ei bine, NU este un tribunal. Practic, este doar o companie privată angajată de ITIA. Adevăratul tribunal este TAS, cel la care a mers Simona Halep, cel care a constatat că nu era vinovată după o anchetă reală şi un schimb real de opinii.

Ceea ce au numit ei tribunal aici este, practic, doar ei şi ei înşişi, făcând testul, luând decizii cu privire la jucător (suspendare sau nu) şi apoi concluzionând cu piesele pe care le au ei. În final, practic l-au suspendat şi i-au ridicat suspendarea la câteva zile distanţă.

Simona a fost suspendată provizoriu, i s-a refuzat apelul luni de zile, apoi suspendată din nou, iar în final a putut merge la TAS pentru a fi declarată nevinovată. Totul în public încă de la început.

În general, cazul subliniază marea lipsă de transparenţă din tenis şi cred că dăunează sportului nostru într-un mod semnificativ, dar dăunează şi jucătorilor profesionişti de tenis care au fost victimele acestui tratament incorect”, a menţionat antrenorul.

Jannik Sinner, depistat pozitiv în două rânduri

Numărul 1 mondial, Jannik Sinner, a fost depistat pozitiv de două ori la o substanţă interzisă în martie, în timpul turneului de la Indian Wells, dar a fost exonerat, marţi, de un tribunal independent (ITIA), cu puţin timp înainte de US Open. Nevinovăţia italianului a fost dovedită, deoarece substanţa a intrat în corpul său în urma contaminării de către un membru al echipei medicale. ITIA a declarat că Sinner nu a avut nicio vină sau neglijenţă pentru două încălcări ale regulilor antidoping în cadrul Programului Anti-Doping în tenis (TADP), după ce a fost depistat pozitiv de două ori pentru clostebol în luna martie. La Indian Wells, Sinner a ajuns în semifinale, câştigând 400 de puncte şi aproximativ 300.000 de euro. Întreaga situaţia a devenit publică în această săptămână.

Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat – un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii – la US Open din acel an. Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj. Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja şi care expirase în 6 iulie 2023. În cazul lui Halep, toţi paşii au fost publici.

Simina PREDA

Recent Posts

UEFA a scris un singur cuvânt pe internet, după ce Bayern a marcat nouă goluri cu Dinamo Zagreb

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

31 de minute ago

Sporting Lisabona – Lille 2-0. Debut cu dreptul în Champions League pentru portughezi

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

31 de minute ago

Verdictul a fost dat în direct după prima seară de UEFA Champions League: ”Va fi campioană!”

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

32 de minute ago

MERCATO 2024 | Toate transferurile verii sunt AICI. Marseille l-a adus pe Adrien Rabiot

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

32 de minute ago

Harry Kane, ”poker” și record pentru Anglia în Champions League

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

32 de minute ago

”Ce s-a întâmplat cu el?” Fotbalistul ”dat dispărut” după revenirea lui Șumudică la Rapid

Champions League: Bologna - Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City - Inter,… Read More

4 ore ago