Categories: Alte Sporturi

Nu se opresc problemele pentru Nicu Grameni! Doi minori, acuzații grave la adresa fostului crainic de la Dinamo: ”Îi făcea masaj în zona intimă!”

În episodul 124 al seriei ”Catching a predator”, una în care are ca scop demascarea prădătorilor sexuali, Nicu Grameni este dat în vileag de ”Justițiarul de Berceni”, după ce a trimis pe o rețea de socializare destinată persoanelor LGBTQ+ poze cu organele genitale unui presupus minor.

Demis între timp de conducătorii din Ștefan cel Mare, Nicu Grameni este acuzat de alți doi minori ce au fost legitimați la CS Dinamo.

Nicu Grameni, în fața unor dezvăluiri cutremurătoare

Sub protecția anonimatului, un fost junior al clubului ce a activat în ultimul sezon în Liga 3 povestește cum Nicu Grameni a intrat la saună alături de alți minori pentru a le face masaj în zonele intime.

„L-am cunoscut (n.r. pe Nicu Grameni) în urmă cu 3 ani când am ajuns la CS Dinamo. Am apucat să-l cunosc mai bine după ce m-am mutat în cămin la Dinamo. Echipa mare din Liga 4 făcea saună și într-o zi l-am întrebat (n.r. pe Nicu Grameni) de ce noi nu avem voie să facem saună acolo? Și mi-a spus că nu e în programul nostru de antrenament, dar dacă ar fi să rămână între mine și el m-ar lua doar pe mine să mergem la saună.

Probabil credea că îi făceam probleme dacă se afla că sunt la saună dezbrăcat, fiind minor. Am mers la saună doar eu cu el primele 6-7 dăți. În primele dăți au fost doar conversații normale. După un timp mi-a sugerat să-mi facă masaj, să-i fac și eu lui masaj. Cam pe la a 6-a sau a 7-a oară a mai chemat un băiat cu mine în saună. Amândoi minori, eram din cămin. Am stat în saună, apoi ne-a pus să-i facem masaj. Apoi Nicu i-a făcut masaj lui ****** (n.r. celuilalt minor) și a început să-i facă masaj în zona intimă, la prostată. A început să-l apese cu un deget sub… Și tot îl întreba dacă-l doare și băiatul a zis că da. Și a spus că știe el un remediu dacă e de acord băiatul pentru a-i trece durerea. Băiatul n-a vrut, i se părea foarte ciudat.

O perioadă de timp n-am mai mers la saună, am încercat să rup legătura cu el. În timpul ăsta ne tot vizita prin cămin, îmi dădea mesaje. Chiar am mesaje cu el când îmi spunea ‘bună dimineața, my boy’. Într-o zi aveam nevoie de legitimație ca să-mi fac viza medicală și m-a chemat în parcare la Dinamo la 8 și jumătate.

”Probabil de frică n-a vrut să zică nimic când Nicu l-a atins”

Am urcat în dreapta, am vorbit despre fotbal și apoi a pus mâna lui pe mâna mea, mi-a pus mâna stânga pe piciorul stâng al meu și mi-a spus că ține foarte mult la mine și că mă iubește. Am crezut că-mi zice ca un compliment. Și mi-a spus că ‘poate nu înțelegi la ce mă refer, eu chiar țin la tine și te iubesc și mi-ar face o mare plăcere să te sărut’. În acel moment am început să plâng, a văzut asta și mi-a spus să mă dau jos din mașină că vom vorbi a doua. Le-am povestit băieților la cămin, dar nu m-a crezut nimeni. După un timp a venit iar cu o propunere dacă ar fi să întreținem noi doi o relație sexuală, ca un fel de cuplu.

Nu mi-a oferit nimic. Când eram la Dinamo îmi mai plătea abonamentul la sală. Dar când mi-a făcut această propunere nu mi-a oferit nimic. ****** (n.r. Celălalt minor) este un copil foarte ușor de influențat. Când am fost la saună probabil de frică n-a vrut să zică nimic când Nicu l-a atins. După părerea mea cred că a avut treabă cu ****** (n.r. celălalt minor)”, a spus minorul, conform Justițiarului de Berceni.

Șeful departamentului de ordine și siguranță de la Dinamo, prezent pe canalul ”Justițiarului de Berceni”

În episodul 125 al seriei apare și George Bozieru, șeful departamentului de ordine și siguranță de la Dinamo, care a povestit ce a declarata victima nr. 2, cea care n-a dorit să se afișeze în material.

„’Mă aflam în zona saunei, unde avem și o masă de masaj. După terminarea saunei, unde obișnuiam să mergem adesea alături de domnul Nicu, efectuând serviciile de saună dezbrăcați, acesta mi-a spus că-l doare foarte tare spatele’. Cea de-a doua victimă care, din păcate, este cu siguranță o victimă abuzată de către acesta, ne pvestește de un masaj în zona prostatei pe care Nicu obișnuia să-l facă tuturor copiilor care acuzau dureri în zona inghinală.

Atingându-l de mai multe ori în zona inghinală, nepărându-i-se ceva suspect la primul moment, dar ulterior constatând care erau aceste intenții și de ce erau cu adevărat bolnave. Nicu, de regulă, profita de naivitatea copiilor, ataca tot ce însemna câine fără stăpân. Nicu, de regulă, căuta copii mai naivi, creduli și care nu văzuseră atât de multe lucruri ce ar putea oferi un București cel puțin periculos.

După ce acesta le câștiga încrederea și le făcea diferite favoruri, obișnuia să meargă cu ei în locuri în care îi punea în situații indecente și în care copiii ajungeau să fie de cele mai multe ori aproape dezbrăcați. Obișnuia să facă gesturi tandre față de copii, lucruri care nu sunt la locul lor, fie că vorbim de către băieței, fie că vorbim de către fetițe, nu sunt la locul lor. Iar aceste lucruri îl fac pe Nicu să pară cel puțin dubios pentru un moment”, a spus George Bozieru în episodul postat pe canalul cu peste 200.000 abonați.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

2 ore ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

2 ore ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

2 ore ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

2 ore ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

2 ore ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

2 ore ago