Kopic a oferit declaraţii şi despre conflictul despre care s-a zvonit că s-ar fi născut un vestiar, între jucători. Tehnicianul croat a declarat că astfel de tensiuni sunt normale, având în vedere locul din clasament ocupat de Dinamo.
„(N.r. Ce aţi simţit când v-au cerut demisia, după meciul cu Voluntari?) Nu am nicio problemă să discut cu fanii. Dar ce nu mi-a plăcut a fost momentul şi locul pe care le-au ales. După meci, emoţiile sunt la cote maxime. Toată lumea e supărată. Sunt primul care se supără după meciuri.
(N.r. Are nevoie Dinamo de un miracol?) Da! (N.r. Veţi rămâne la Dinamo sau totul depinde de următoarele două meciuri?) Nu cred că este momentul să vorbim despre aşa ceva. Mă simt bine aici, îmi place echipa şi dau tot ce am mai bun pentru club.
(N.r. Despre cnflictul din vestiar) Nu putem să spunem că suntem în cel mai bun moment în ceea ce priveşte starea jucătorilor. E normal ca jucătorilor să le fie frică. Jucătorii care nu au jucat mult cred că alţii au primit mai multe minute. Pentru mine, toate astea sunt normale. E fotbal şi e normal să arate dacă sunt nemulţumiţi. Nu fac favoritisme când vine vorba de jucători.
Nu pot să spun că nu au existat discuţii şi că toată lumea e fericită. Nimeni nu se bucură! Dar pentru mine, „conflict” nu înseamnă asta. E ceva ce există în fiecare familie, în fiecare sport”, a declarat Zeljko Kopic, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu U Cluj.