Categories: Alte Sporturi

Novak Djokovic amenință cu retragerea de la Roland Garros

  • Fotbal: Italia – Turcia, marți, 22:00, DGS 2

  • Fotbal: Portugalia – Finlanda, marți, 21:45, DGS 1

Meciul dintre Novak Djokovic și Francisco Cerundolo a durat 4 ore și 37 de minute. În turul precedent, contra lui Lorenzo Musetti, campionul sârb a jucat tot 5 seturi și a stat pe teren 4 ore și 32 de minute.

Novak Djokovic, după calificarea în sferturi la Roland Garros: “Am câștigat azi, dar nu știu dacă voi putea juca următorul meci. Mă gândeam să renunț!”

La finalul partidei cu Cerundolo, Novak Djokovic a venit destul de îngândurat la conferința de presă. Sârbul a transmis faptul că a luat în calcul să se retragă și a afirmat că nu știe dacă va fi pe teren la confruntarea din sferturi, contra lui Casper Ruud (7 ATP).

Sârbul i-a acuzat pe organizatorii turneului, de la Paris, de condițiile în care s-au prezentat suprafețele de joc, la ultimele partide. 

În urmă cu câteva săptămâni au apărut dureri la genunchiul drept, dar până acum nu au existat probleme majore. Sincer, cred că am intrat foarte bine în meci. Am jucat bine primul set și jumătate din al doilea, apoi a început durerea.

Am chemat un kinetoterapeut și am cerut o pauză medicală, să mă ajute. Nu am vrut să fie schimburi lungi. Nu știam dacă pot continua sau nu. Am cerut mai multe medicamente după al treilea set. Mi-au mai dat o doză, iar medicamentul a început să funcționeze în al patrulea set, iar al cincilea set l-am jucat fără durere.

Vom vedea ce se întâmplă. O să mai fac un control și apoi voi putea spune mai multe. Vom vedea după examinări dacă voi putea să stau pe teren și să mai joc un meci.

A plouat, condițiile de joc sunt grele, iar umiditatea este mare. Aceste modificări sunt cele mai vizibile pe zgură și trebuie să avem grijă de suprafață.

În ceea ce privește calitatea terenului, Roland Garros este cel mai bun din lume, cunosc oamenii care întrețin zgura și am vorbit astăzi cu unul dintre ei în timpul încălzirii.

Azi, accidentarea la genunchi s-a întâmplat din cauza terenului, deoarece am alunecat de câteva ori, iar argila nu a fost răspândită uniform peste tot. Organizatorii ar trebui să aibă mai multă grijă!

Am vorbit cu arbitrul ca să se toarne mai des argilă în timpul meciului. A spus că trebuie să-l întrebe pe supervizor și răspunsul lor a fost nu. Apoi i-am rugat să explice de ce nu.

Intenția mea este să nu arăt pe nimeni cu degetul, vreau doar să văd de ce nu au făcut-o. Mulți jucători se plâng. Încerc să înțeleg de ce le este complicat să facă asta și de ce răspunsul este nu.

Am câștigat azi, dar nu știu dacă voi putea juca următorul meci. Mă gândeam să renunț”, a declarat Novak Djokovic, potrivit Sportal Blic.

  • Novak Djokovic a reușit să se impună de trei ori la Roland Garros (2016, 2021, 2023).
  • 24 de titluri de Grand Slam a câștigat Novak Djokovic, în întreaga carieră.

Novak Djokovic nu a fost încrezător că poate cuceri Roland Garros

Anul acesta am așteptări scăzute și speranțe mari. Știu de ce sunt capabil, mai ales la Grand Slam-uri. De obicei joc cel mai bun tenis la aceste turnee. Am făcut asta în cea mai mare parte a carierei mele și acesta este scopul. Anul trecut a fost excelent pe zgură, mai ales la Roland Garros.

Sper să am un turneu grozav. Mă concentrez pe fiecare zi în parte pentru a ajunge cât mai departe în turneu. Nu mă voi opri până când mă retrag. Eu doar așa știu să mă comport ca jucător de tenis și să concurez la cel mai înalt nivel.

Îmi cunosc calitățile și știu de ce sunt capabil și dacă mă simt bine fizic și mental, atunci mai am nevoie doar de puțin noroc.

Este greu să spun. Îmi este rușine să spun care sunt așteptările mele. O să fie greu să câștig turneul. Nu știu dacă pot câștiga anul acesta. Totul, cu excepția titlului, nu este satisfăcător pentru mine.

Așa a fost întotdeauna. Știu asta. Va suna arogant, dar eu am o carieră care vorbește de la sine”, a declarat Novak Djokovic, înainte de debutul la Roland Garros.

Etichete: novak djokovic , roland garros , organizatori roland garros , amenintare djokovic


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Florin Maxim vede partea pozitivă, după înfrângerea cu FCSB: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri”. Ce spune despre dreptul de promovare al echipei

Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă… Read More

6 minute ago

Dan Șucu vrea să îi ”sufle” un fotbalist lui CFR Cluj! Transferul surpriză pregătit de Rapid

William Baeten este unul din fotbaliștii care au impresionat de-a lungul timpului în Bănie, chiar… Read More

6 minute ago

Daniel Popa știe că este pariul lui Gigi Becali, la FCSB: ”Mă bucur pentru asta”. Ce își propune atacantul

”Pariul lui Gigi Becali” a declarat că se aștepta la mai mult de la prima… Read More

6 minute ago

Reveniri importante la FCSB pentru debutul în Champions League: ”Sunt de vineri la antrenamente”

Este vorba despre Târnovanu, Șut și Olaru, cei care la partida contra celor de la… Read More

7 minute ago

Turcii au primit o lovitură serioasă înaintea sfertului Euro 2024 cu Olanda. Ce a decis UEFA

Astfel, autorul dublei care i-a dus pe turci pentru prima oară în sferturile unui Campionat… Read More

7 minute ago