Categories: Alte Sporturi

Nota primită de Radu Drăgușin, după ce a jucat peste 100 de minute cu Manchester City

  • Cupa României, finala: Corvinul – Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Manchester United – Newcastle, miercuri, 22:00, DGS 2

Titularizarea a venit după șapte meciuri la rând în care Drăgușin a fost rezervă (zero minute în primele șase, 20 în cel de-al șaptelea). De data aceasta a jucat, cu tot cu prelungiri, aproximativ 105 minute. 

Radu Drăgușin, notat cu 6.7 după Tottenham – Manchester City

Internaționalul român a profitat de șansa primită de la Ange Postecoglou și a făcut o primă repriză excelentă. Mai întâi l-a deposedat la limita careului pe Haaland la o fază periculoasă, iar apoi a avut o intervenție cât un gol, când a scos de pe linia porții șutul lui Silva. 

Haaland a punctat la începutul și finalul reprizei a doua, însă Drăgușin n-a fost de vină la niciunul dintre goluri. Pentru evoluția sa, românul a primit nota 6.7 pe platforma SofaScore, peste media echipei (6.64). 

Cea mai mare notă din cei patru fundași de la Tottenham a luat-o Romero (6.9), în timp ce lateralii Porro și Van de Ven au luat 5.9, respectiv 6.4. 

Cifrele lui Radu Drăgușin în Tottenham – Manchester City

  • o intercepție
  • un șut blocat
  • patru deposedări
  • 6/8 dueluri la sol câștigate
  • 1/1 dueluri aeriene câștigate
  • un fault comis
  • două faulturi suferite
  • 86 de atingeri ale mingii
  • 67/76 pase trimise cu succes (88%)

Etichete: manchester city , tottenham , radu dragusin , ange postecoglou


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Rapid vrea să dea o lovitură pe piața transferurilor

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Promisiunea făcută de ”Tricolorul” care a fost titular în toate meciurile României de la EURO

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Atmosfera de la Supercupa României! Cum arată tribunele stadionului din Ghencea

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

„Este unic, a scris istorie!” Kylian Mbappe, cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo înainte de Portugalia – Franţa

Kylian Mbappe a folosit cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo, înainte de meciul Portugalia – Franţa,… Read More

3 ore ago