Noi detalii despre negocierile dintre Gică Hagi şi Răzvan Burleanu au fost făcute de Ciprian Marica. Acţionarul minoritar al Farului e sigur că „Regele” are nişte dorinţe greu de îndeplinit de către FRF.
La prima întâlnire Hagi – Burleanu, fostul lider al Generaţiei de Aur i-a explicat şefului de la FRF în ce condiţii poate lăsa Farul, fără să existe mari probleme la club după plecarea sa. Negocierile vor continua, dar Hagi are ultimatum până pe 16 august.
Noi detalii despre negocierile dintre Gică Hagi şi Răzvan Burleanu
„Mă așteptam ca Federația să facă mai mult pentru Edi Iordănescu. Mă aștept să facă unele compromisuri și să facă niște lucruri și pentru Gică Hagi. Îmi imaginez că Gică are niște pretenții destul de greu de acceptat.
Gică e obișnuit de la Farul ca el să decidă tot ce se petrece la echipă. Și atunci, din punctul ăsta de vedere, Federația trebuie să facă niște concesii și să accepte niște reguli clare pe care Gică le va avea
Eu știu cât de mult își dorește Gică o nouă provocare. Și pentru el, pentru că știu că-și dorește să fie antrenorul echipei naționale, mi-aș dori ca acest lucru să se îndeplinească. Chiar dacă nu avem un backup și nu știm ce vom face sau care vor fi datele problemei mai departe pentru Farul. Dar pentru Gică personal, mă gândesc că acestă provocare ar fi benefică”, a spus Marica, citat de fanatik.ro.