Categories: Alte Sporturi

Negocieri avansate: Iulian Cristea are șanse mari să continue în SuperLigă, după despărțirea de Rapid

  • Finala Champions League: Dortmund – Real Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1

  • Minifotbal: Romania – Polonia, duminică, 21:40, DGS 1

Conducerea clubului ardelean și stoperul sunt deja în negocieri, ajunse într-un stadiu avansat.

Iulian Cristea poate ajunge la ”U” Cluj

Radu Constantea, președintele lui ”U” Cluj, a anunțat că sunt șanse mari să se ajungă la un acord.

Suntem în discuții cu Iulian Cristea. Să vedem, în zilele următoare, dacă vom ajunge la un numitor comun, din punct de vedere al clauzelor pe care le discutăm.

Șansele sunt destul de bune, destul de mari să vină la noi”, a declarata Radu Constantea, potrivit Playsport.

”U” Cluj a făcut deja trei transferuri

Până la eventuala venire a lui iulian Cristea, ”U” Cluj a rezolvat trei transferuri pentru stagiunea viitoare.

Lotului echipei ardelene i s-au alăturat Dorin Codrea, venit de la Concordia Chiajna, Ovidiu Popescu, adus după ce i-a expirat contractul cu FCSB, și Vadim Rață, transferat după ce a retrogradat cu FC Voluntari.

Etichete: iulian cristea , radu constantea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

56 de minute ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

o oră ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

o oră ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

o oră ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

o oră ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

o oră ago