Milionarul român de 65 de ani care s-a vopsit albastru în cap. Apariţia care a şocat pe toată lumea

Milionarul român de 65 de ani care s-a vopsit albastru în cap şi a apărut la meciul dintre Rapid şi Dinamo (1-1) este chiar fostul şef din Giuleşti, cunoscutul Nicolae Cristescu. Omul de afaceri nu ratează ocazia de a-i vedea la lucru pe feroviari.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Numai că, de această dată, Cristescu a surprins pe toată lumea cu noul său look: acesta a venit pe Giuleşti vopsit în cap cu culoarea albastră, una pe care a folosit-o şi Raţiu la EURO 2024.

Milionarul român de 65 de ani care s-a vopsit albastru în cap. Apariţia care a şocat pe toată lumea

Cunoscut ca un rapidist înfocat, Cristescu a preluat clubul, în 2013, de la George Copos. Din păcate, clubul a intrat în faliment în 2016. De atunci, milionarul ne-a obişnuit cu prezenţa la meciurile favoriţilor.

„Iubirea pentru Rapid nu poate fi explicată în cuvinte. Rapid înseamnă enorm pentru noi, mai presus de orice. Iubesc Rapid pentru că m-am născut acolo. De la doi ani sunt pe toate stadioanele unde joacă Rapid. Am amintiri fantastice, imposibil de explicat”, declara Cristescu în urmă cu 3 ani pentru prosport.ro.

Nicolae Cristescu, fostul patron al Rapidului – gsp.ro

Nicolae Cristescu l-a cerut pe Marius Şumudică la Rapid

Nicolae Cristescu l-a cerut pe Marius Şumudică la Rapid, în locul lui Neil Lennon, la finalul lunii iulie, atunci când giuleştenii pierdeau derby-ul cu Petrolul (0-1). Fostul patron al giuleștenilor este convins că aducerea lui „Șumi” reprezintă singura șansă a formației de sub Grant să obțină rezultate, în acest sezon, după startul dezastruos din Liga 1.

Simina PREDA

Recent Posts

Căpitanul Barcelonei a surprins pe toată lumea, după ce greșit flagrant în înfrângerea din Champions League

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

21 de minute ago

”Coșmar”. Scandalul cu Ianis Hagi implicat a ajuns până în Portugalia! Cum a fost catalogată pedeapsa primită de român

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

21 de minute ago

Antoine Griezmann, la un pas de transfer! Echipa care îl vrea cu orice preț

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

22 de minute ago

Concluzia amară trasă de presa catalană, după ce Barcelona a pierdut la debutul în noul sezon de UCL

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

22 de minute ago

A văzut ce face Gigi Becali la FCSB și a luat o decizie radicală. ”Voi profesa în altă țară. Când vii în România ești trist”

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

22 de minute ago

Brest – Sturm Graz 2-1. Primul meci, prima victorie din istorie în Champions League

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

4 ore ago