Categories: Alte Sporturi

Marius Șumudică și-a găsit echipă după ce a fost refuzat de Rapid

Marius Șumudică n-a reușit să ajungă la un acord cu Rapid după ce s-a despărțit de Rapid. Chiar și așa fostul jucător al giuleștenilor nu duce lipsă de oferte și se află în negocieri cu un club din Arabia Saudită.

Șumudică a mai avut contact cu lumea arabă la Al Shabab, prima dată în sezonul 2018/2019, iar a doua oară în sezonul 2020/2021.

Marius Șumudică se află în Arabia Saudită

Marius Șumudică a plecat în Arabia pentru a negocia cu nou promovata Al Orubah, iar dacă cele două părți se înțeleg, antrenorul român ar urma să fie prezentat în următoarele zile, potrivit Fanatik.

De altfel, antrenorul român ar putea să-l aibă la dispoziție pe portarul naționalei, Florin Niță. Chiar Șumudică a afirmat că Niță are patru oferte din Arabia Saudită.

”Niță și-a terminat contractul, deja are patru oferte din Arabia Saudită. Cred că săptămâna asta semnează în Arabia Saudită, doi ani de contract în prima ligă din informațiile mele”, a spus Șumudică pentru sursa citată.

Marius Șumudică, refuzat de Rapid

Daniel Niculae, fost președinte al giuleștenilor, a dezvăluit că pe lista Rapidului s-a aflat și Marius Șumudică pentru a fi instalat.

Cu toate acestea, decizia lui Dan Șucu a fost să se orienteze către un antrenor străin și așa s-a ajuns la varianta Neil Lennon, fostul tehnician al celor de la Celtic.

”Au fost mai multe propuneri. A mai fost o dată discuția cu venirea lui Șumudică la Rapid. Și acum, și atunci era una dintre variante. Acum am spus că e cea mai bună variantă de antrenor la Rapid. Tot timpul trebuie să pui în balanță și plusuri și minusuri. Eu cred și acum că Marius era cea ma bună variantă”, a spus Daniel Niculae, la Digisport.

Marius Șumudică a avut un singur mandat pe banca formației de lângă podul Grant, în sezonul 2010/2011, unde a avut 14 victorii, 10 remize și 8 înfrângeri.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Rapid – Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii sunt în căutarea primei victorii pe teren propriu. Echipele de start

UPDATE: Echipele de start: Rapid (4-2-3-1): Siegrist - Cr. Manea, Ignat, Pașcanu,. Borza - Christensen,… Read More

56 de minute ago

Marius Șumudică a schimbat căpitanul la Rapid. Cine poartă banderola la meciul cu Oțelul

Cristi Săpunaru și Christopher Braun, primii doi căpitani ai Rapidului în acest sezon, au fost… Read More

56 de minute ago

Scenariul negru pentru rapidiști, adus în discuție de un dinamovist: “Să nu se sature domnul Șucu”

După ani de zile petrecute în eșaloanele inferioare, Rapidul a revenit în prima ligă în… Read More

56 de minute ago

CFR – UTA Arad 1-3. Surpriză în Gruia, unde echipa lui Petrescu pierde în fața lui Rednic

CFR - UTA Arad 1-3 FINAL Min. 77 Gol UTA: Mingea trimisă spre careul CFR-ului,… Read More

56 de minute ago

Emil Săndoi a dezvăluit secretul din spatele unei victorii: ”Dacă nu există, nu poți avea rezultate”

Tehnicianul moldovenilor a ținut să își fericite jucătorii, care și-au asigurat victoria prin golul marcat… Read More

56 de minute ago