Manchester United poate fi exclusă din Europa League! Problema cu care se confruntă „Diavolii” după ce au câştigat Cupa Angliei!

Acum, antrenorul echipei din Premier League a vorbit despre aceste zvonuri și a transmis un mesaj uluitor.

Acesta a spus că, în cazul în care conducerea nu îl mai vrea la echipă, va pleca la o altă formație pentru a câștiga trofee.

Totuși, Ten Hag a menționat că nu vrea să se gândească la viitorul său, pentru că, în momentul de față, dorește să o reconstruiască pe Manchester United.

Dacă nu mă mai vor, voi pleca în altă parte pentru a câștiga trofee, pentru că asta am făcut mereu în cariera mea. Nu vreau să mă gândesc la viitor, acum facem parte dintr-un proiect și suntem exact unde vrem să fim. Construim o echipă. Când am venit, Manchester United era haos.

Suntem pe drumul cel bun pentru a construi echipa viitorului, dar e clar că vor fi suișuri și coborâșuri. Echipa începe să se dezvolte, să câștige, iar la final, totul se învârte în jurul trofeelor. Două trofee în doi ani nu e rău, dar trebuie să continuăm să muncim. Cu siguranță trebuie să ne descurcăm mai bine, nu pot fi complet mulțumit”, a spus Erik Ten Hag, citat de eurosport.com.

Manchester United a câştigat Cupa Angliei!

Manchester United a câştigat Cupa Angliei! Echipa antrenată de Erik ten Hag a învins-o cu 2-1 în finală pe Manchester City.

Garnacho şi Mainoo au marcat pentru Manchester United. De partea cealaltă, Jeremy Doku a înscris în minutul 87, cu largul concurs al portarului Onana.

Simina PREDA

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago