Categories: Alte Sporturi

Luis de la Fuente, după victoria clară a Spaniei cu Georgia: ”Cred că meciul era de 9-1!”

”Furia Roja” a defilat în grupa de la turneul final din Germania, cu victorii pe linie împotriva Italiei, Croației și Albaniei.

Ibericii și-au securizat prima poziție, astfel că în optimile de finală au prins Georgia, o națională ce s-a calificat nesperat, învingând Portugalia în ultima etapă a fazei grupelor, scor 2-0.

Spania, show împotriva gruzinilor

Spania a avut emoții doar în jumătate de oră a meciului de la Koln, în urma autogolului lui Le Normand, căci din acel moment a fost un adevărat recital la poarta gruzinilor.

Rodri, Fabian Ruiz, Nico Williams și Dani Olmo l-au învins pe Mamardashvili și au adus un succes categoric care l-a determinat pe de la Fuente să spună că rezultatul a fost unul mincinos.

”Suntem foarte fericiți, știm cât de mult ‘costă’ să fim aici, s-a demonstrat cu rezultatele pe care le-am văzut până acum. A fost înșelător pentru că meciul era de 8-1 sau 9-1. Pe contraatac sunt o echipă periculoasă, dar ne-am pus singuri în dificultate.

Este meritul fotbaliștilor, le transmitem idei de pe bancă, dar înțeleg bine situațiile de joc, unde trebuie să alerge mai mult, unde trebuie să aibă mai multă posesie a mingii. A fost greu din cauza modului în care s-a desfășurat meciul, am știut să ne menținem calmul, au căzut patru goluri, dar puteau fi mult mai multe. Îmbunătățire, încredere și siguranță pentru toți noi.

Jucătorii sunt foarte fericiți, a fost un meci foarte important pentru noi, ne-a adus Germania în sferturi, și știam cât de important era să ajungem aici, nimeni nu ne-a oferit nimic și am reușit datorită muncii noastre. Rămânem cu picioarele pe pământ”, a spus de la Fuente, după Spania – Georgia 4-1, potrivit Marca.

Luis de la Fuente: ”Împotriva Germaniei trebuie să arătăm cea mai bună versiune a noastră”

În runda următoare, Spania va juca împotriva țării gazdă, Germania, o partidă în care de la Fuente consideră că pentru calificare trebuie ca ibericii să fie în formă maximă.

”Mai întâi să ne recuperăm și apoi, așa cum suntem noi, să continuăm să ne bucurăm de fotbal, cu punctele noastre forte, care sunt multe, și în fiecare zi să fim o echipă mai recunoscută. Împotriva Germaniei trebuie să arătăm cea mai bună versiune a noastră”, a adăugat de la Fuente.

Duelul de vis din sferturi este programat vineri, 5 iulie, de la ora 19:00.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

3 ore ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

3 ore ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

3 ore ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

3 ore ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

3 ore ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

3 ore ago