Jose Mourinho e aproape de Beșiktaș! Conducerea clubului din Istanbul vrea să îi aducă o super vedetă în lot

Jose Mourinho e aproape de Beșiktaș!

Jose Mourinho / Profimedia

Jose Mourinho e aproape de Beșiktaș! Vicepreşedintele clubului, Huseyin Yücel, a anunţat că se află în discuţii avansate cu tehnicianul lusitan, care este liber de contract după ce a părăsit AS Roma, relatează rmcsport.fr.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Am avut prima întâlnire cu Mourinho în urmă cu aproximativ o lună. După aceea, am continuat negocierile şi am făcut oferta noastră până în punctul în care ne aflăm acum. Acum aşteptăm un răspuns. Aşadar, suntem în proces de discuţii. Cred că Mourinho şi Beşiktaş vor fi foarte compatibili în ceea ce priveşte ideile”, a spus el.

Jose Mourinho e aproape de Beșiktaș!

În timp ce sosirea lui „Special One” ar fi o lovitură uriaşă pentru Beşiktaş, clubul turc este, de asemenea, dornic să îi ofere lui Mourinho recruţi de primă clasă. Unul dintre ei este Angel Di Maria, vedeta din Liga Portugal, care se vede LIVE în AntenaPLAY:

Cele mai citite

„Suntem în discuţii cu Angel Di Maria. Se termină campionatul în Portugalia. După două săptămâni, el a spus că este deschis la toate ofertele. Am lăsat lucrurile aşa şi vom continua negocierile”, notează news.ro.

Nu la fel de cunoscut ca Di Maria, dar membru important al echipei Atlético Madrid de mai mulţi ani, fundaşul Mario Hermoso (aflat şi el la final de contract) se află pe lista lui Beşiktaş, dar evoluţia în acest dosar va depinde de dorinţele viitorului antrenor:

„Hermoso este pe lista noastră, dar nu se pune problema să transferăm un nume fără să ne fi decis asupra antrenorului”.

Jose Mourinho a propus ca fotbalul să se joace fără portari

Jose Mourinho a șocat pe toată lumea, atunci când a propus ca fotbalul să se joace fără portari. Marele antrenor, în prezent liber de contract, a vorbit despre o tactică care ar revoluționa lumea fotbalului.

Este deja cunoscut faptul că, în fiecare sezon, tehnicienii lumii vin cu noi idei prin care schimbă total „sportul rege”. Acum, „The Special One” a venit cu o idee care este, cu adevărat, uluitoare.

Reclamă 4 / 0/3

Lusitanul a spus că o echipă ar putea beneficia de un jucător în plus pe teren, atunci când „aleagră” după victorie, în finalul unei partide.

Astfel, Mourinho a expus posibilitatea ca portarul să fie schimbat cu un jucător de câmp, pentru ca formația să se afle în superioritate numerică, pe teren, în ultimele minute ale terenului.

Totodată, Jose a spus că ar încerca această tactică și a spus că orice antrenor care ar face această schimbare va fi considerat un geniu.

„De ce ai juca cu un portar, chiar dacă are un joc de picioare bun, aproape la mijlocul terenului? Poți face asta cu un jucător de câmp! Chiar cred că o schimbare de acest tip se poate face.

Antrenorul care o va face, va fi considerat un geniu! Și eu aș încerca asta. Să ai un jucător în plus.. mai ales atunci când adversarii sunt obosiți și mai sunt doar 10 minute dintr-un meci!”. a spus Jose Mourinho, citat de thesun.co.uk.

Citește și:

Loading …

Simina PREDA

Recent Posts

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon!

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon! Iubita… Read More

2 ore ago

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie! Antrenamentele vor fi live în AntenaPLAY, de la 19:40

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie Porsche Supercup/ Profimedia Programul etapei din Porsche… Read More

2 ore ago

Lando Norris, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente din Marele Premiu al Marii Britanii, live în AntenaPLAY

Programul complet al Marelui Premiu al Marii Britanii! Cursa e duminică, de la ora 16:45,… Read More

3 ore ago

Spania – Germania 0-0. Confruntare „şoc” în sferturi la EURO 2024!

Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Tah, Raum – Can, Kross – Musiala, Gundogan, Sane –… Read More

3 ore ago

Victor Pițurcă, ”dezamăgit” de un jucător al naționalei României: ”Mă așteptam la mai mult de la el”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

3 ore ago