Jordan Chiles s-a prăbuşit emoţional după ce i-a fost luată medalia de bronz: „La durerea mare se adaugă și atacurile rasiste”

Federaţia Română de Gimnastică a subliniat că propunerea de a se acorda medalii de bronz tuturor celor trei gimnaste care au luptat pentru ea în finala de la sol, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost lansată de avocaţii săi.

„Federaţia Română de Gimnastică a luat act de acuzaţiile existente la nivel internaţional şi doreşte ca prin prezentul comunicat de presă să clarifice anumite aspecte extrem de importante. Iniţiativa de a se acorda medalii de bronz către toate celei trei sportive, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, a fost lansată de către avocaţii Federaţiei Române de Gimnastică, cu acceptul prealabil al Federaţiei. Conducerea FRG, prin intermediul reprezentanţilor convenţionali, a depus toate diligenţele necesare pentru ca acest consens să fie atins. Subliniem faptul că au existat anumite solicitări din partea americană pentru ca acest deziderat să fie îndeplinit, solicitări pe care partea noastră le-a acceptat de fiecare dată, aspect apreciat de către reprezentantul convenţional al părţii americane”, se arată într-un comunicat publicat pe contul de Facebook al federaţiei.

„FRG a fost susţinută inclusiv de către Nadia Comăneci pentru a se ajunge la un consens echitabil tuturor sportivelor”

„În toată această perioadă, FRG a fost susţinută inclusiv de către Nadia Comăneci, pentru a se ajunge la un consens echitabil tuturor sportivelor, raportat la dificultăţile de natură tehnică ce s-au dovedit a fi întâmpinate de către Federaţia Internaţională de Gimnastică. FRG, alături de partenerii săi, a căutat mereu ca soluţia acestui diferend să fie tranşată într-un mod în care se acordă respect şi recunoştinţă sportivelor implicate”, precizează comunicatul.

FRG a făcut, totodată, un apel către comunitatea gimnasticii să pună capăt atacurilor care le vizează pe cele trei gimnaste, dar şi pe Nadia Comăneci. „Pe această cale, facem apel către întreaga comunitate de gimnastică, atât din ţară cât şi din afara ţării, să pună STOP atacurilor împotriva gimnastelor Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea şi în special a Nadiei Comăneci, a cărei intervenţie a fost întotdeauna în favoarea tuturor celor trei sportive/trei medalii”, menţionează FRG.

Federaţia americană de gimnastică a făcut apel

Federaţia americană de gimnastică a anunţat că a făcut apel şi a depus alte dovezi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a demonstra că sportiva sa Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz obţinută în finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, informează DPA.

Românca Ana Maria Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea, cu 13,700 puncte, în întrecerea desfăşurată la începutul săptămânii trecute, dar a fost retrogradată pe poziţia a patra după ce echipa SUA a depus o contestaţie la scurt timp după ce Chiles şi-a încheiat exerciţiul, ceea ce a dus la creşterea notei americancei de la 13,666 la 13,766, suficient pentru ca aceasta să urce de pe locul 5 pe 3 şi să o depăşească astfel pe reprezentanta ţării noastre.

România a adus cazul în faţa TAS, care a decis ca Chiles să primească nota iniţială, pe motiv că SUA a trimis contestaţia sa după termenul limită de un minut şi, în consecinţă, aceasta trebuie anulată.

Simina PREDA

Recent Posts

Cât ghinion! A fost scos pe targă, la primul meci ca titular în Liga 1. Primul verdict al medicilor

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

37 de minute ago

România, pusă la respect de Ungaria! Probleme pentru naționala lui Florentin Pera înainte de EURO 2024

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

38 de minute ago

Osasuna – Barcelona 4-2. Catalanii au suferit prima înfrângere din acest sezon în campionat

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

38 de minute ago

Scandal în timpul meciului Rapid – Oțelul: ”Dacă nu ștergi, te bat”. Scene ”incredibile” în Giulești: ”Luați-l pe ăsta”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

38 de minute ago

Juri Cisotti a dezvăluit rețeta succesului după Rapid – Oțelul 0-0! Cum reușește să fie integralist meci de meci

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

38 de minute ago

Mesajul lui Dorinel Munteanu pentru criticii săi, după ”episodul David Maftei”: ”Au schimbat macazul”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

4 ore ago