Categories: Alte Sporturi

Întrebarea care l-a scos din sărite pe Mircea Rednic: ”Trebuie să fii tâmpit să crezi așa ceva”

UTA a ratat la mustață succesul în fața celor de la Farul după ce au fost egalați în prelungirile partidei.

Deznodământul jocului l-a enervat pe Mircea Rednic care a precizat că și-a certat jucătorii la vestiar.

De asemenea, antrenorul ”Bătrânei Doamne” a fost deranjat de modul în care portarul adus de la FCU Craiova a tratat faza premergătoare golului formației lui Gică Hagi.

Mircea Rednic: ”Mai aveau doar 2 minute”

”Normal că e greu de digerat. Aveam mingea la portar. Nu dai o lumânare pe zonă centrală, tragi de timp. Apoi a urmat o greșeală colectivă. I-am certat pe toți pentru că nu poți să pierzi două puncte așa ușor. Trebuiau să se concentreze pentru că mai aveau doar 2 minute.

Și Farul putea să înscrie, a avut ocazii. Trebuie să tragi de timp ca portar, zici că ai cârcei. Se vorbesc de arbitraje, dar de cotul lui Iancu la Trif sau de șutul lui Omondi în mâna unui adversar nu s-a zis nimic.

Și la ultimul joc am pierdut la Botoșani după patru ocazii singur cu portarul. Din păcate, sunt multe puncte pe care le-am pierdut aiurea. Păcat!”, a spus Mircea Rednic.

Mircea Rednic, enervat la flash-interviu

Suporterii arădenilor au afișat un banner cu mesajul: ”Prin mingicari aduși pe comisioane / Spiritul alb-roșu dispare”, prin care au făcut aluzie la modul în care au fost aduși jucătorii străini la club.

Mircea Rednic s-a enervat în momentul în care a fost întrebat de banner.

”(n.r. banner-ul Prin mingicari aduși pe comisioane / Spiritul alb-roșu dispare) N-am ce să comentez. Sunt transferuri bune. Voi știți că jucătorii români sunt foarte scumpi.

De asta multe echipe preferă străini. Acum am avut 4 underi pe bancă, 2 au terminat pe teren. Lăsați-o cu comisioanele, că familia Rednic n-are nevoie. Trebui să fii tâmpit să zici! Să vină dovezile. ANAF-ul a fost de trei ori la firma fiicei mele și au felicitat-o”, a mai afirmat Mircea Rednic.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Platini a auzit că jucătorii de top au amenințat cu greva și a propus o schimbare istorică în fotbal

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Scene “incredibile”: ce i-a făcut Dorinel Munteanu tânărului de 20 de ani împrumutat de la Farul

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Echipa de care ”se sperie” Pep Guardiola: ”An de an devine mai bună”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Patronul de la FCSB jubilează: ”Doar mă cheamă Gigi Becali! Cine să facă la fel vreodată?”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Oțelul Galați – Dinamo 1-1. Moldovenii și ”Câinii Roșii” s-au anulat reciproc

20.09.2024, 23:09 SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul,… Read More

2 ore ago

Cui i-a dedicat Cristiano Ronaldo golul înscris împotriva lui Al-Ettifaq

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

5 ore ago