Categories: Alte Sporturi

Îngrijorare în privința lui Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma: ”Semnale oarecum conflictuale”

  • Fotbal: Italia – Turcia, marți, 22:00, DGS 2

  • Fotbal: Portugalia – Finlanda, marți, 21:45, DGS 1

Italienii, îngrijorați de situația lui Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma

Presa din Italia anunță o ”vară fierbinte” la Parma, după ce Giovanni Becali (71 de ani), cel care se ocupă de Dennis Man și Valentin Mihăilă, a transmis că cei doi nu vor semna prelungirea contractului decât în condițiile pe care le impune acesta.

Agentul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă trimite semnale oarecum conflictuale, spunând clar că cei doi jucători vor să rămână, dar numai în condițiile agentului.

În cazul lor va fi o vară fierbinte, la fel și pentru Parma, care, cu siguranță, nu vrea să-i lase să plece liberi.

Nu va fi ușor de negociat. Mai mult, în curând începe Campionatul European, iar dacă Man și Mihăilă reușesc să aibă jocuri bune, atunci ne putem gândi că ar putea primi oferte interesante”, au notat cei de la Parma Live.

Dennis Man le-a cerut 6.000.000 de euro pentru încă trei ani de contract celor de la Parma, iar negocierile dintre cele două părți sunt intense.

Dacă despre Dennis Man se știe deja că vrea un salariu anual de două milioane de euro, în privința lui Valentin Mihăilă nu se știu prea multe detalii în afară de faptul că își dorește prelungirea înțelegerii.

9.000.000€, noua cotă de piață a lui Dennis Man. Valoarea lui Valentin Mihăilă

Odată cu sezonul bun avut cu Parma, cota de piață a lui Dennis Man a crescut de la 6,5 la 9 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Și cota lui Valentin Mihăilă a crescut de la două la 2,8 milioane de euro, potrivit ultimei actualizări a cotelor de piață.

În urma ultimelor creșteri înregistrate, Dennis Man se află acum pe locul doi în topul celor mai valoroși jucători români. Primul este Radu Drăgușin (22 de ani), care valorează 25 de milioane de euro în prezent.

Statisticile impresionante ale lui Dennis Man din acest sezon:

Statisticile lui Dennis Man / Foto: sofascore.com

TOP 10 al celor mai valoroși jucători români din prezent poate fi urmărit în galeria foto de mai jos.

Galerie Foto

TOP 10 cei mai valoroși 10 jucători români:

  • Radu Drăgușin (Tottenham) – 25.000.000 de euro
  • Dennis Man (Parma) – 9.000.000 de euro
  • Darius Olaru (FCSB) – 6.500.000 de euro
  • Florinel Coman (FCSB)- 6.000.000 de euro
  • Nicolae Stanciu (Damac) – 5.000.000 de euro
  • Denis Drăguș (Gaziantep) – 4.000.000 de euro
  • Alexandru Mățan (Columbus Crew) – 3.500.000 de euro
  • Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova) – 3.200.000 de euro)
  • Andrei Burcă (Al-Okhdood) – 3.200.000 de euro
  • Florin Tănase (Al-Okhdood) – 3.200.000 de euro

Dennis Man, într-o relație cu Alexandra Grigoriță

Galerie Foto

Etichete: parma , giovanni becali , dennis man , valentin mihaila


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

UEFA a descris într-un singur cuvânt victoria Olandei în fața României

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 UEFA,… Read More

56 de minute ago

FCSB pregătește o surpriză la meciul din Supercupă! MM Stoica: ”O să vedeți”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Meciul… Read More

56 de minute ago

Vincenzo Montella, în culmea fericirii după calificarea Turciei în optimile EURO. Următoarea adversară e Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Fundaşul… Read More

56 de minute ago

Edi Iordănescu a analizat arbitrajul, după ce România a fost eliminată de la EURO: ”Fără dar și poate!”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Edi… Read More

56 de minute ago

FCSB debutează în Champions League ÎN DIRECT la Digi Sport. Campiona începe aventura în San Marino

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Formația… Read More

56 de minute ago

Anunțul venit din Italia despre Edi Iordănescu: ”E gata să plece și să câștige bani”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Contractul… Read More

4 ore ago