Categories: Alte Sporturi

Ilie Dumitrescu a numit surpriza de la EURO 2024, cu două zile înainte de semifinale: ”Este clar!”

  • Media: Liga Digisport, luni, 19:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1

Între cele mai bune patru echipe din Europa au ajuns Spania, Franța, Anglia și Olanda.

Acestea vor lupta un loc pentru marea finală de la Berlin. Spania – Franța este programat marți, 9 iulie, de la ora 22:00, pe Allianz Arena, în timp ce Olanda – Anglia se joacă miercuri, 10 iulie, de la aceeași oră, pe Signal Iduna Park.

Ilie Dumitrescu: ”Pentru mine, Turcia este surpriza de la EURO 2024”

Ilie Dumitrescu a fost prezent în cadrul emisiunii Fotbal European, la o zi distanță după ce meciurile din sferturile de finală s-au sfârșit.

Fostul mare internațional a analizat parcursul formațiilor de la Campionatul European, iar acesta consideră că Turcia a fost surpriza plăcută a competiției.

”Pentru mine, Turcia este surpriza de la EURO 2024, pentru că a ajuns până în sferturile de finală. A reușit să iasă din grupă, iar apoi a bătut Austria, care părea că va fi una dintre surprizele turneului.

Este clar că a fost o primă repriză excelentă făcută de turci aseară, s-au ridicat la un nivel foarte bun și ca organizare, și din punct de vedere fizic”, a declarat Ilie Dumitrescu.

Turcia s-a clasat pe locul doi în grupa F, din care mai făceau parte Portugalia, Georgia și Cehia. Ulterior, naționala pregătită de Vincenzo Montella a dat în optimile de finală peste Austria, pe care a reușit să o învingă cu scorul de 2-1.

În sferturi, fără Merih Demiral, cel care a marcat o dublă în optimi, turcii s-au văzut învinși de Olanda, chiar dacă au condus cu 1-0 la pauză. Samet Akaydin a deschis scorul în minutul 35, însă olandezii au revenit în repriza secundă. Stefan de Vrij a punctat în minutul 70, iar Muldur și-a deviat balonul în propria poartă șase minute mai târziu.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a fost prezent la meci, iar la finalul partidei a intrat în vestiar și a felicitat jucătorii

Președintele Turciei a fost prezent în tribune la partida cu Olanda, deoarece a vrut să aplaneze situația creată de Merih Demiral, cel care a făcut cu ambele mâini semnul “Lupilor gri”, considerat un ”comportament inadecvat” de către UEFA, motiv pentru care a fost suspendat timp de două etape.

Conform turcilor de la Takvim, președintele Recep Tayyip Erdogan a intrat în vestiarul naționalei după înfrângerea cu Olanda. Acesta a dat mâna cu toți jucătorii și i-a consolat după eliminarea de la EURO 2024, și, totodată, le-a transmis și un mesaj.

”Sunteți campionii noștri. Vă felicit pe toți, chiar dacă ați pierdut astăzi (n.r.-ieri), ne-ați făcut fericiți. Există un viitor pentru naționala asta. Cred că ați făcut o treabă excelentă, ați ajuns între primele opt echipe din Europa”, a fost mesajul președintelui Erdogan pentru toți cei din vestiar.

Galerie Foto

Etichete: turcia , ilie dumitrescu , euro 2024


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Decizia neașteptată luată de Gigi Becali în privința lui Vlad Chiricheș: ”L-am lăsat”

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

23 de minute ago

Lamine Yamal a rostit un singur cuvânt și i-a făcut fericiți pe toți fanii Barcelonei

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

24 de minute ago

Scoțienii au folosit un singur cuvânt, după ce au aflat cum s-a terminat “telenovela” Ianis Hagi

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

24 de minute ago

Sepsi – Botoșani, LIVE VIDEO, 18:00, Digi Sport 1. Primul meci al covăsnenilor după demiterea lui Bernd Storck

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

24 de minute ago

Dinamo – Unirea Slobozia | LIVE VIDEO, ora 21:00, DGS 1. Probleme pentru ”Câini”: ”E foarte greu”. Oaspeții pot urca în play-off

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

25 de minute ago

Subiect închis! Ce se întâmplă cu Adrian Șut

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

3 ore ago