Categories: Alte Sporturi

Gicu Grozav, la un pas să semneze contractul. ”Eu așa știu”

  • Premier League: Tottenham – Burnley, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – CFR Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Antrenorul Laszlo Balint (45 de ani) a dezvăluit că jucătorul este foarte aproape să semneze un nou contract cu formația din Ploiești.

Antrenorul Laszlo Balint este convins că atacantul Gicu Grozav nu va pleca de la Petrolul. Jucătorul este foarte aproape să semneze un nou contract

Gicu Grozav a reușit nouă goluri sezonul acesta și este cel mai important marcator din lotul Petrolului. Jucătorul mai are contract până în vară, iar fanii se tem că l-ar putea pierde în condițiile în care a fost căutat de mai multe echipe. Antrenorul Laszlo Balint nu are emoții în acest sens și are informații că se baza pe el și sezonul viitor.

”Sunt jucători care sunt la final de contract, dar din câte știu lui Gicu Grozav i s-a propus prelungirea contractului și este aproape să semneze. Și din câte știu mai sunt și alți jucători în această situație. O să vedem după ultima etapă cine rămâne”, a declarat antrenorul formației din Ploiești.

Laszlo Balint cere achiziții la Petrolul și este convins că urmează o vară ”fierbinte” în materie de transferuri

Petrolul se află pe locul 11 în SuperLiga României, dar dacă se va impune la Iași, în ultima etapă din play-out, poate urca încă două poziții. Laszlo Balint își dorește ca echipa să aibă obiective importante sezonul viitor.

”Din această săptămână am început să discutăm despre strategia pentru sezonul viitor și am început să ne gândim la un program, dar și la tot ceea ce înseamnă jucătorii pe care vrem să-i atragem la echipa noastră. Nu va fi ușor pentru că știm că vom avea concurență, dar am mare încredere în conducere.

O să ne aștepte o vară intensă, dar cred că putem să îmbunătățim lotul, dar și să facem o pregătire, din fericire avem timp. Vreau să începem bine sezonul și nu aș vrea să mă hazardez în declarații, cum că vrem să jucăm în play-off. Vreau să vedem pe ce bazăm…”, a mai afirmat Balint.

Meciurile din ultima etapă de play-out:

  • Dinamo – UTA, duminică, 21:30, Digi Sport 1

  • FC Voluntari – ”U” Cluj, duminică, 21:30, Digi Sport 2

  • FCU Craiova – Hermannstadt, duminică, 21:30, Digi Sport 3

  • Oțelul Galați – FC Botoșani și Poli Iași – FC Voluntari, duminică, 21:30, alternativ pe Digi Sport 4 și ambele integral pe digisport.ro

Etichete: gicu grozav petrolul , laszlo balint petrolul , poli iași – petrolul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

51 de minute ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

51 de minute ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

51 de minute ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

51 de minute ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

51 de minute ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

4 ore ago