Categories: FotbalInternațional

Gata! Cosmin Olăroiu le-a dat răspunsul celor de la Trabzonspor

Antrenorul român se află pe banca formației din Emiratele Arabe Unite din toamna anului 2021, atunci când se vehicula că îl va înlocui pe Mirel Rădoi la echipa națională, însă a decis să revină în Golf.

Cosmin Olăriu a refuzat oferta de la Trabzonspor

Între timp, după câteva zile de gândire, Olăroiu le-a dat răspunsul turcilor, iar acesta a fost unul negativ, conform Iamsport.

Antrenorul a decis să își ducă la bun sfârșit contractul cu arabii, scadent în vara anului 2025. A contat și poziția luată de cei din conducerea lui Al-Sharjah, care i-au transmis că nu vor să se despartă de el sub nicio formă.

De altfel, Olăroiu are un salariu foarte bun în Emirate, aproximativ 5 milioane de euro, în timp ce Trabzonspor îi oferea aproape jumătate.

Situațiile echipelor Al-Sharjah și Trabzonspor

După 12 etape în campionat, Al-Sharjah este pe locul 4, cu 22 de puncte, la opt lungimi în spatele liderului Al-Wasl.

De partea cealaltă, în campionatul Turciei, Trabzonspor are patru înfrângeri la rând și a picat pe poziția a patra, cu 37 de puncte și nicio șansă la titlu. Galatasaray și Fenerbahce domină categoric sezonul acesta, cu 63 de puncte fiecare.

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Bănel Nicoliță e convins că FCSB a dat lovitura

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

3 ore ago

Nimeni nu se aștepta la un asemenea scor! Umilință pentru o națională importantă din Europa: ”Rușine, fiasco!”

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

3 ore ago

Gigi Becali i-a spus direct unui fotbalist: ”Joci ce zice Ferguson, nu ce vrei tu!”. Replica primită

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

3 ore ago

”Cine i-a fost antrenor?”. Reproș pentru Radu Drăgușin, după meciul României cu Kosovo

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

3 ore ago

Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România – Lituania

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

3 ore ago

”Face un lucru destul de des”. I-a dezvăluit ”secretul” lui Mircea Lucescu, după meciul de debut

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

6 ore ago