Categories: Alte Sporturi

Fotbalul nu s-a întors acasă nici în 2024! Cele mai tari meme-uri după finala EURO, Spania – Anglia 2-1

  • SuperLiga: FC BotoșaniOțelul Galați, luni, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul PloieștiGloria Buzău, luni, 21:30, DGS 1

Ibericii au deschis scorul în minutul 47, prin Nico Williams, iar Cole Palmer a restabilit în minutul 73, la doar trei minute distanță de când a fost introdus pe teren. În minutul 86, Oyarzabal le-a dat lovitura de grație englezilor, după ce a înscris din pasa decisivă a lui Marc Cucurella.

Fotbalistul celor de la Real Sociedad i-a adus Spaniei cel de-al patrulea Campionat European, devenind astfel prima națională care atinge o astfel de bornă.

Cele mai tari meme-uri după finala EURO 2024 dintre Spania și Anglia

La scurt timp după finala EURO 2024, în mediul online au început ”să curgă” meme-urile, întrucât internauții nu au ratat ocazia de a râde încă odată de Anglia, naționala care deși este considerată una dintre cele mai puternice din lume, nu a mai câștigat un trofeu internațional din 1966, atunci când cucerea Cupa Mondială.

  • De altfel, acea Cupă Mondială este și singurul trofeu din istoria ”Celor Trei Lei”.

Ținta principală a fost Harry Kane, atacantul celor de la Bayern Munchen care nu a câștigat niciun trofeu în întreaga sa carieră, deși a ajuns la vârsta de 30 de ani.

Anglia a jucat finala Campionatului European și la ultima ediție, însă a fost învinsă în ultimul act de către Italia, la loviturile de departajare.

Galerie Foto

Gareth Southgate, primul antrenor din istoria fotbalului care pierde două finale de EURO

Potrivit GOAL, după înfrângerea suferită în fața Spaniei în ultimul act al EURO 2024, Gareth Southgate a devenit primul antrenor din istoria fotbalului care pierde două finale de Campionat European.

  • Gareth Southgate a devenit selecționerul Angliei în luna septembrie a anului 2016. De atunci, antrenorul a adunat 102 de prezențe pe banca ”Celor 3 lei” și a înregistrat 64 de victorii, 20 de remize și 18 înfrângeri.

Imediat după ce a pierdut finala EURO 2024, Gareth Southgate a fost întrebat despre viitorul său la naționala Angliei, în contextul în care contractul acestuia cu Federația Engleză va expira la sfârșitul anului 2024. Însă, tehnicianul nu a dorit să ofere un răspuns ”la cald” și a amânat suspansul.

“Nu cred că este un moment bun pentru a decide aceste lucruri. Trebuie să am aceste conversații cu oameni importanți din culise. Nu am de gând să discut asta public mai întâi”, a spus Southgate, la sfârșitul finalei EURO 2024.

Etichete: anglia , spania anglia , euro 2024 , memeuri finala euro 2024


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Bocciu, prima reacție după ce Peluza Nord a fost părăsită de ultrașii de la Original

"Bocciu", așa cum e cunoscut, a vorbit despre mutarea suporterilor din grupul Original, care au… Read More

2 ore ago

Botoșani – Gloria Buzău 3-3, ACUM, pe iAMsport.ro. Spectacol total

Botoșani - Gloria Buzău 3-3, ACUM, pe iAMsport.ro. Duel în subsolul clasamentului Min. 90+1: GOOOL… Read More

2 ore ago

Dinamo, candidată la titlu? Fostul idol din Ștefan cel Mare e convins: “De ce să stricăm ce e bine?”

Dinamo ocupă locul trei după primele nouă meciuri în SuperLiga disputate în actuala stagiune, iar… Read More

2 ore ago

S-a marcat golul campionatului în FC Botoșani – Gloria Buzău! Execuție de la jumătatea terenului

După o remiză pe terenul Oțelului Galați, Gloria Buzău a început bine și pe terenul… Read More

2 ore ago

Oțelul Galați – Dinamo, de la ora 21:00, pe iAMsport.ro. Gălățenii primesc vizita ”câinilor”

Oțelul Galați - Dinamo, de la ora 21:00, pe iAMsport.ro. Gălățenii primesc vizita ”câinilor” Oțelul… Read More

2 ore ago

Sabău se teme de Universitatea Craiova: “Foarte greu!”. Ce spune de transferuri

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a prefațat meciul pe care echipa sa urmează… Read More

2 ore ago