Categories: Alte Sporturi

Farul a câștigat contra Iașiului, dar și a nocturnei și a vremii: ”Chiar ne gândeam că ni se întâmplă toate” + Mesaj pentru Gigi Becali: ”La FCSB nu am avut șansa”

Meciul a fost unul presărat de evenimente. Mai întâi au fost probleme cu nocturna, apoi s-a dezlănțuit o ploaie incredibilă care a stricat terenul. Din fericire, deși a fost întreruptă de două ori, partida a putut fi dusă la final.

Gabi Iancu s-a temut că meciul putea fi suspendat

Atacantul Farului este bucuros pentru victorie, mai ales că a fost obținută în condiții grele.

”Am jucat destul de bine, am avut ocazii. Astăzi am întâmpinat de toate, cu nocturna, apoi așa ploaie nu am văzut niciodată. După ce am revenit nu a mai putut nimeni să paseze, toți aruncam mingea în față. chiar ne gândeam după ce a căzut nocturna, batem și noi și acum apar toate. Bine că s-a jucat, bine că am marcat și sper că ne-am descătușat.

Era apăsător dar Mister a știut ce să ne zică, ne-a luat presiunea de pe umeri, a contat asta, e ok. (De Hagi că a refuzat naționala – n.r) Nu vreau să comentez, nu vreau să greșesc ceva, dânsul a ales ce e mai bine.

Acum noi vrem să legăm victoriile să urcăm sus în clasament”, a precizat Iancu.

Cristi Ganea știe de ce nu a reușit la FCSB

”Primă repriză bună, a doua, cu tot ce s-a întâmplat, cu furtună, bine că am câștigat, deși nu prea s-a mai jucat. După aproape un an de zile în care am stat, la FCSB nu am avut oportunitatea de a arăta ce pot, știam ce pot, că va veni oportunitatea de a demonstra și voi arăta din ce în ce mai bun.

Aveam nevoie să simțim golul, pentru moral, pentru încredere, mă bucur că am dat pasa decisivă lui Rivaldinho. E prea devreme să mă gândesc la națională, am fost acolo, știu despre ce este vorba. Dacă voi munci bine, de ce nu”, a declarat și Cristi Ganea


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Cât ghinion! A fost scos pe targă, la primul meci ca titular în Liga 1. Primul verdict al medicilor

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

România, pusă la respect de Ungaria! Probleme pentru naționala lui Florentin Pera înainte de EURO 2024

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Osasuna – Barcelona 4-2. Catalanii au suferit prima înfrângere din acest sezon în campionat

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Scandal în timpul meciului Rapid – Oțelul: ”Dacă nu ștergi, te bat”. Scene ”incredibile” în Giulești: ”Luați-l pe ăsta”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Juri Cisotti a dezvăluit rețeta succesului după Rapid – Oțelul 0-0! Cum reușește să fie integralist meci de meci

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Mesajul lui Dorinel Munteanu pentru criticii săi, după ”episodul David Maftei”: ”Au schimbat macazul”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

6 ore ago