„Eu am cerut să execut!” Dennis Man, prima reacţie după ce a ratat un penalty în România – Bulgaria 0-0

Mister decide, noi suntem la dispoziţia lui, e decizia lui. Ne-am uitat, sunt adversari puternici, dar sunt încrezător, am încredere în echipă. Publicul a fost tot timpul alături de noi, chiar şi când am avut rezultate mai puţin bune, îi aşteptăm în număr cât mai mare în Germania.

(N.r. Vă e frică de accidentări) Am pus piciorul, am încercat să tratăm meciul ca pe unul oficial, nu ne este frică de accidentări. Sperăm să ieşim din grupe la EURO”, a declarat Dennis Man, pentru AntenaSport.

România s-a „chinuit” cu Bulgaria, în Ghencea

„Tricolorii” nu au reuşit să se impună în faţa unei rivale tradiţionale, care nu s-a mai calificat de mult timp la un turneu final.

Echipa României, cu mai puţin de două săptămâni înaintea debutului său la turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), nu a reuşit să impresioneze, ratând şi un penalty în repriza secundă.

România a făcut o primă repriză destul de bună, oaspeţii neavând nicio ocazie clară de gol. Echipa pregătită de Edward Iordănescu a fost aproape de deschiderea scorului în min. 3, când, după o combinaţie frumoasă cu Dennis Man, Răzvan Marin a şutat la colţul scurt, dar portarul Diulgherov a respins.

Man a creat şi el pericol în min. 20, dar şutul său a fost blocat de Alex Petkov.

Denis Drăguş (44) a ratat spectaculos înainte de pauză, reuşind o preluarea de efect, dar a şutat pe lângă poartă. În debutul reprizei secunde (50), România a primit penalty la un duel între Atanasov şi Stanciu, însă Dennis Man a executat foarte slab ,şi Diulgherov a respins (51).

Simina PREDA

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

4 minute ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

4 minute ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

4 minute ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

4 minute ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

4 minute ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago