Categories: Alte Sporturi

Eroul Corvinului Hunedoara vrea să se transfere la un ”colos” din SuperLiga

  • Premier League: Man. City – West Ham, duminică, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1

La succesul hunedorenilor a contribuit decisiv portarul Ștefan Lefter (21 de ani), care a apărat două lovituri de departajare ale moldovenilor. 

După ce a reușit să-și ajute echipa să obțină acest trofeu, goalkeeperul de 21 de ani a mărturisit că speră ca în viitor să ajungă la una dintre cele mai importante echipe din SuperLiga. 

Ștefan Lefter: ”Mi-aș dori în cariera mea la un club cum este Rapid”

Chiar dacă a fost cedat liber de contract de Rapid București la Corvinul Hunedoara chiar la începutul acestui sezon, Ștefan Lefter a mărturisit că și-ar dori ca în cariera sa să ajungă la formația de seniori a giuleștenilor. 

De asemenea, portarul hunedorenilor s-a declarat convins că Rapid are cea mai frumoasă galerie din România. 

„Mi-aș dori pe parcursul carierei mele să ajung la un club cum este Rapid. Este unul dintre cele mai mari cluburi din România. Cred că este primul din România la nivel de suporteri“, a spus Ștefan Lefter, la Fanatik

Ștefan Lefter a fost crescut în academia celor de la Rapid, însă acesta a avansat doar până la formația Under 19 (sub 19 ani) a giuleștenilor. După ce nu i-a convins pe ”alb-vișinii” că merită păstrat în cadrul clubului, Lefter a fost cedat definitiv la Corvinul, unde a devenit titular și a avut prestații apreciate. 

  • 34 de meciuri a jucat Lefter pentru Corvinul în actuala stagiune
  • 175.000 de euro este cota de piață a lui Lefter, potrivit Transfermarkt

VIDEO Rezumat Corvinul – Oțelul Galați, scor 2-2 (3-2 d.l.d.p.)

Etichete: rapid bucuresti , corvinul hunedoara , stefan lefter


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Ce mesaj a avut FRF pentru naționala României, după înfrângerea în fața Olandei și eliminarea de la EURO 2024

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

4 minute ago

Radu Drăgușin a numit echipa care ”poate câștiga cu ușurință Europeanul”, după ce România a părăsit competiția

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Fundașul… Read More

4 minute ago

Dilema lui Ronald Koeman, după ce a eliminat-o pe România de la EURO 2024: ”E dificil de explicat”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Golurile… Read More

4 minute ago

Nota 4! Spaniolii l-au pus la zid pe arbitrul de la România – Olanda: ”A inventat!” / ”Slab!”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

4 minute ago

Ilie Dumitrescu știe cine e selecționerul ideal pentru România

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Ilie… Read More

4 minute ago

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

3 ore ago