Categories: FotbalInternațional

Englezii s-au decis! Notă de vis primit de transferul lui Drăgușin la Tottenham

Englezii au acordat una dintre cele mai mari note transferului lui Drăgușin la Tottenham

Transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham a fost unul dintre cele mai costisitoare efectuate în această perioadă de mercato din iarnă. Mai mult, cu o sumă ce se poate ridica până la 31 de milioane de euro, Drăgușin este printre cele mai scumpe achiziții din istoria clubului, ținând cont că pe primul loc este cea a lui Tanguy Ndombele, cumpărat pentru 62 de milioane de euro.

Astfel, englezii de la goal.com au întocmit un articol pentru a cataloga transferurile făcute în această iarnă, iar aceștia s-au raportat la jucătorul transferat, clubul cumpărător, dar și la echipa care a vândut fotbalistul. Notele primite au fost de la A+ până la F.

  • Cele mai mari note (A+) au fost primite de Claudio Echeverri și Jadon Sancho, care au fost aduși de Manchester City, respectiv Borussia Dortmund.
  • În ceea ce privește dezamăgirile, locul este ocupat de Al-Ettifaq, întrucât a primit nota F pentru cedarea lui Henderson.

Tottenham a primit nota A- pentru transferul lui Drăgușin. ”Aveau nevoie de achiziții în defensivă. Lipsa personalului în apărare a fost arătată de multe accidentări în ultimele săptămâni și luni, așa că era necesar ca Ange Postecoglou să ceară un nou fundaș central, iar Drăgușin era una dintre cele mai atractive opțiuni de pe piață. Chiar Bayern Munchen a încercat să îl cumpere. Internaționalul român este tânăr, puternic, foarte competitiv și excelent în aer. Un jucător comparat în trecut cu Nemanja Vidic ar trebui să se integreze perfect în Premier League”, au scris englezii.

Drăgușin a fost notat cu A în cadrul acestei mutări. ”O recuperare remarcabilă din dezamăgirea de a fi aruncat de Juventus. Drăgusin a fost mult timp prezentat ca un potențial star, dar a dezamăgit în timpul împrumuturilor anterioare la Sampdoria și Salernitana, înainte de a-și găsi în cele din urmă drumul la Genova. El a fost unul dintre cei mai buni fundași din Serie A în acest sezon, așa că acest lucru se simte ca un pas natural pentru copilul de 21 de ani. Cu Campionatul European care va avea loc în această vară, 2024 se transformă într-un an remarcabil pentru Drăgușin”, au notat cei de la goal.com.

Nu în ultimul rând, Genoa a primit nota B+ pentru cum a gestionat transferul lui Radu. ”O lovitură amară pentru speranțele lor. Genoa poate că este șapte puncte deasupra locului de retrogradare, dar este greu să ne imaginăm că lui Alberto Gilardino nu i-ar fi convenit să aibă cel mai bun apărător la dispoziție. Președintele Alberto Zangrillo a insistat, de asemenea, că nu a fost deloc sub presiune să-l vândă pe Drăgușin, al cărui contract expira abia în 2027 și era curtat de echipe de top. Totuși, oamenii se pot bucura că au făcut un profit important de pe urma lui Drăgușin, care a fost cumpărat pentru 5,5 milioane de euro în iarna trecută. Genovezii trebuie să fie foarte încântați de modul în care au gestionat mini-războiul ofertelor pentru Drăgușin, pentru a-i convinge pe Spurs să plătească încă 5 milioane de euro în bonusuri și salariul lui Djed Spence, care va rămâne la Genoa până la finalul sezonului”, au mai notat englezii.

Transformarea fizică a lui Radu Drăgușin. Noul jucător al lui Tottenham, o adevărată ”bestie”

Radu Drăgușin a ajuns la vârsta de 16 ani în Italia, la Juventus, de la Sport Regal București, în schimbul sumei de 250.000 de euro.

În 2018, pe când făcea această trecere, Radu Drăgușin era doar un puști în plină dezvoltare și visul de a debuta la primă a ”Bătrânei Doamne”.

Radu Drăgușin a debutat la prima echipă a lui Juventus în 2020, la un meci din Champions League, contra lui Dinamo Kiev, la vârsta de 18 ani.

De la momentul sosirii în Italia și până în prezent, Radu Drăgușin a muncit din greu și a ajuns la o formă fizică de invidiat, după ce a mai evoluat pentru Salernitana și Genoa.

De la puștiul de 16 ani care ajungea în Italia cu un vis, Radu Drăgușin este astăzi o adevărată ”bestie” datorită transformării fizice prin care a trecut.

Galerie Foto

Etichete: tottenham , genoa , nota , radu dragusin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Mircea Rednic, după ce UTA a rămas cu o singură victorie în 9 meciuri: ”Am exagerat!”

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

59 de minute ago

Marius Măldărășanu a spus că are un singur sentiment, după UTA – Hermannstadt 1-1

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

59 de minute ago

Rapid București – ‘U’ Cluj 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. ”Șepcile Roșii”, fără înfrângere în acest sezon

16.09.2024, 20:58 Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U… Read More

60 de minute ago

Parma – Udinese 2-3, ACUM, Digi Sport 2. Man și Mihăilă, câte un assist!

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

60 de minute ago

Cristi Balaj a vorbit despre absența lui Tachtsidis din partida cu FCSB

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

60 de minute ago

Parma – Udinese 2-1. Lucca a redus din diferență. Dennis Man și Valentin Mihăilă, câte o pasă de gol!

Parma: Chichizola – Coulibaly, Balogh, Circati, Del Prato – Cancellieri, Sohm – Man, Bernabe, Mihăilă… Read More

2 ore ago