Edi Iordănescu, anunţul momentului: „România rămâne în inima mea!”. A confirmat negocierile, cu o lună înainte de EURO 2024

M-am bucurat de o colaborare extraordinară cu Federaţia, m-am simţit liber, am simţit suport, încredere. Nu ştiu (n.r. dacă rămâne pe banca naţionalei şi în preliminariile pentru Cupa Mondială). Mulţi au venit la început, alţii pe parcurs, alţii la final. Am promis că o luăm pas cu pas, vreau să fiu atent la toate detaliile. Suntem în discuţii pentru prelungire, nu sunt probleme. Nu pot să mă angrenez în nicio promisiune. România rămâne în inima mea şi are prioritate!„, a declarat Edi Iordănescu în faţa jurnaliştilor.

După EURO 2024, naţionala României începe lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Ar fi primul la care ajung tricolorii după 28 de ani de aşteptare.

România va avea meciuri tari şi în Liga Naţiunilor. Se va duela cu Kosovo, Cipru şi învingătoarea dintre Lituania şi Gibraltar.

Când va avea loc ultimul test înainte de EURO 2024

Meciul amical dintre România şi Liechtenstein a fost reprogramat! După partidele de pregătire din luna martie cu Irlanda de Nord (1-1) şi Columbia (2-3), „tricolorii” vor avea la dispoziţie alte două meciuri de pregătire înaintea turneului final care va avea loc în Germania.

Bulgaria şi Liechtenstein sunt adversarele României din luna iunie. Ultimul meci, cel cu Liechtenstein, nu se va mai disputa pe 8 iunie, aşa cum fusese programat iniţial, ci pe 7 iunie. Meciul va fi transmis în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

„Partida România – Liechtenstein, programată iniţial pe 8 iunie, va avea loc mai devreme cu o zi, pe 7 iunie, tot pe stadionul Steaua din Bucureşti. În urma dialogului avut cu reprezentanţii Federaţiei de Fotbal din Liechtenstein, meciul dintre cele două selecţionate a fost devansat pentru o zi”, informează frf.ro.

Astfel, programul „tricolorilor” înainte de plecarea în Germania pentru EURO 2024 este următorul:

Simina PREDA

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

o oră ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

2 ore ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

2 ore ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

2 ore ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

2 ore ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

2 ore ago