Categories: Alte Sporturi

Dragoș Grigore a rupt tăcerea după plecarea din Giulești: ”Nu am avut momente speciale la Rapid!”

Joi, Rapid a anunțat oficial despărțirea de Dragoș Grigore, la trei ani de când stoperul a revenit în Superligă și a semnat cu trupa de lângă Podul Grant.

Acesta de abia a prins minute în acest sezon, iar plecarea sa de la București părea doar o formalitate, având în vedere direcția în care se îndreaptă clubul.

La câteva ore după ce a fost confirmată oficial încetarea colaborării dintre cele două părți, fundașul central a oferit o primă reacție.

Dragoș Grigore recunoaște: ”Mi-aș dori să mai joc”

Am încheiat o perioadă cu bune, cu rele, sunt norocos că am trecut prin curtea Rapidului, am făcut parte dintr-un grup minunat, nu regret nimic, le doresc baftă.

Inițial am semnat un an plus un an. Primul an era că dacă voi juca 50% din meciuri se va activa clauza. S-a activat automat și după aceea s-a decis să mai prelungim un an, până în această vară.

Mi-aș dori să mai joc, să vedem ce posibiltăți vor fi. După felul în care au decurs lucrurile, era clar că perioada mea s-a terminat la Rapid.

S-a schimbat (n.r. antrenorul), dacă se dorea din partea noului antrenor să rămân, probabil m-ar fi chemat și am fi prelungit. Dar se pare că nici noul antrenor nu a fost de acord cu acest lucru.

(n.r. Despre declarațiile din urma meciului cu Farul) Eram supărat și că am pierdut cu Farul, și că am ieșit în minutul 60. După meciuri, la cald, nu e bine să vorbești. Știm cu toții că suntem supărați.

Pot să spun doar că nu a fost un an cum ne-am dorit, chiar dacă eu am jucat mai puțin, spre deloc, am făcut parte din grup și, fiind acolo, mi-aș fi dorit să ne mulțumim pe noi și să facem milioane de suflete rapidiste suferite.

”S-a terminat, viața merge mai departe”

S-a terminat, viața merge mai departe, le doresc tot binele din lume, sper să aibă parte de rezultatele pe care le doresc. (n.r. Dacă crede că se va dovedi inspirată numirea lui Neil Lennon) De ce nu? Nu știu acum și nu pot vorbi despre un om pe care nu îl cunosc.

Nu am lucrat cu el, dar ce a făcut în trecut îl recomandă. Cred că toți care au fost până în momentul de față au reușit să își impună punctul de vedere, nu a fost în niciun moment vorba de putere sau de răutate din partea antrenorului.

Mi-e greu să spun acum de ce Rapid a pierdut acest sezon și nu și-a atins obiectivele. (n.r. Care a fost cel mai special moment la Rapid?) Momente speciale nu au fost, pentru că am trăit momente cu câștigarea de trofee.

Am venit la Rapid să câștig campionat, Cupa, nu am venit să mă aflu în treabă, dar așa a fost să fie, nu mai are rost să vorbim.

Momentan nu, sunt în vacanță, cu copiii, acum mă bucur de timpul cu ei și vom vedea ce va fi, dacă va exista vreo oportunitate, atunci voi spune da, dacă nu, atunci înseamnă că e momentul să fac altceva.

(n.r. Ești mai mult trist că ai plecat de la Rapid sau fericit că ai trecut pe la Rapid?) Mai mult trist, pentru că nu am reușit mai multe, din punctul ăsta de vedere, nu din altele”, a declarat Dragoș Grigore, la Digi Sport.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Rapid vrea să dea o lovitură pe piața transferurilor

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Promisiunea făcută de ”Tricolorul” care a fost titular în toate meciurile României de la EURO

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Atmosfera de la Supercupa României! Cum arată tribunele stadionului din Ghencea

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

„Este unic, a scris istorie!” Kylian Mbappe, cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo înainte de Portugalia – Franţa

Kylian Mbappe a folosit cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo, înainte de meciul Portugalia – Franţa,… Read More

4 ore ago