Categories: Alte Sporturi

Dragoș Grigore a rupt tăcerea, după despărțirea de Rapid

  • Fotbal Feminin: RomâniaBulgaria, vineri, 19:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, vineri, 21:30, DGS 1

Fundașul central este primul fotbalist a cărui plecare a fost anunțată de clubul Rapid, iar la câteva ore distanță Dragoș Grigore a oferit o primă reacție, în direct la Digi Sport Special.

Ce a spus Dragoș Grigore, după ce a plecat de la Rapid

Am încheiat o perioadă cu bune și cu rele. Am făcut parte dintr-un grup bun, nu regret nimic, le doresc baftă.

Mi s-a terminat contractul. Inițial, am semnat un an plus un an. În primul an a fost opțiunea dacă voi juca în minimum 50% din meciuri, clauza se va activa automat.

S-a și activat, am jucat peste 50% din meciuri. După, s-a decis să mai prelungim un an, până în această vară.

Mi-aș dori să mai joc, dar voi vedea ce posibilități vor fi. După felul în care au decurs lucrurile, era clar că s-a terminat pentru mine la Rapid”, a declarat Dragoș Grigore.

Urmează încă două plecări de la Rapid

De la Rapid urmează cel puțin încă două plecări, tot ale unor jucători aflați la final de contracte.

Este vorba despre Alexandru Albu, care rămâne jucător liber, și Cătălin Cîrjan, căruia i-a expirat împrumutul de la Arsenal și va reveni la Londra.

Etichete: dragos grigore


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Florin Niță, ”premiat” după evoluția României la EURO 2024. ”Numărul 1”

Media: Digi Sport Special, duminică, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1… Read More

3 ore ago

Gestul făcut de Toni Kroos la 24 de ore după eliminarea Germaniei de la EURO 2024

Media: Digi Sport Special, duminică, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1… Read More

3 ore ago

A ajuns în semifinale la EURO, iar Liverpool e gata să plătească 80.000.000€ pentru el

Media: Digi Sport Special, duminică, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1… Read More

3 ore ago

MOTO GP | MP al Germaniei, de la 15:00 pe Digi Sport 1: peste 120.000 de fani sunt prezenți

Media: Digi Sport Special, duminică, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1… Read More

3 ore ago

”Clasă, caracter şi multă experienţă”. Inter a rezolvat primul transfer al verii

Media: Digi Sport Special, duminică, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1… Read More

3 ore ago

Rolul uriaş avut de Gică Hagi la EURO 2024. Dezvăluirea din interiorul vestiarului naţionalei României

Rolul uriaş avut de Gică Hagi la EURO 2024 Gică Hagi, într-o conferinţă de presă… Read More

4 ore ago