Categories: Alte Sporturi

Dinamo renunță la unul din căpitanii echipei. Decizia luată de Kopic și Nicolescu

Deși Gabriel de Moura era unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lotul ”alb-roșiilor”, clubul a decis să nu îi mai prelungească înțelegerea.

Gabriel de Moura nu mai continuă la Dinamo

Brazilianul a fost unul din căpitanii echipei și unul din fotbaliștii apreciați de fani pentru dăruirea arătată pe teren. Cu toate acestea, Zeljko Kopic vrea să ducă echipa la un alt nivel în sezonul următor și are nevoie de întăriri serioase. De aceea antrenorul și conducerea au decis să caute alte soluții, inclusiv în defensivă.

Pentru că lui De Moura contractul îi expiră în această vară, la finalul lunii iunie, factorii de decizie din Ștefan cel Mare l-au informat pe fundaș că nu se vor mai baza pe el din sezonul următor, conform Fanatik.

Darko Velkovski, șanse foarte mici să mai continue în Liga 1

Pe lângă De Moura, un alt jucător care nu va mai continua la Dinamo este Darko Velkovski (28 de ani), fundașul macedonean.

Cel mai bine cotat fotbalist din lotul lui Dinamo în ultimul sezon, cu o valoarea de piață de 1,2 milioane de euro, Velkovski este dorit de Rapid. Totuși, din informațiile iAMsport.ro, șansele ca acesta să continue în Liga 1 sunt minime.

Mulțumim, Darko Velkovski! Relația contractuală dintre Dinamo 1948 București și internaționalul macedonean Darko Velkovski a ajuns la final.

Transferat într-o iarnă apăsătoare pentru gruparea dinamovistă, Darko a evoluat în 16 partide și a marcat un gol pentru alb-roșiii, în Superligă.

Mult succes în carieră, Darko!“, a fost anunțul lui Dinamo.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

13 minute ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

13 minute ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

13 minute ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

13 minute ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

13 minute ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago