Categories: Alte Sporturi

Detaliul din jocul FCSB care l-a mulțumit pe Elias Charalambous: ”Este prima condiție să câștigi”

Campioana României s-a calificat în faza principală din Europa League, iar la interval de trei zile distanță a primit vizita ”Bătrânei Doamne”.

Echipa bucureșteană a fost dominată copios în primele 10 minute, însă a scăpat fără gol marcat și a reușit să facă diferența în momente-cheie. Siyabonga Ngezana (16) și Alex Băluță (87) au marcat pentru gazde și au urcat-o de pe locul 15 până pe 9.

Elias Charalambous, reacție după succesul cu UTA

Tehnicianul cipriot al celor de la FCSB se declară mulțumit de faptul că săptămâna a fost încheiată într-o notă pozitivă, mai ales că jucătorii săi au reușit să nu mai primească gol în campionat.

”Singurul obiectiv era obținerea punctelor. Primele 10 minute nu am jucat bine, UTA a ratat ocazii mari. Dar apoi am controlat meciul, am marcat, era important să obținem punctele. După calificare am terminat săptămâmâna în cel mai bun mod pozibil, ne bucurăm și trebuie să continuăm.

Nu avem probleme musculare, asta e bine. Lixandru trebuia să plece pentru prima dată la națională, din ce văd nu cred că mai ajunge, ce ghinion pe el.

Sunt fericit că Alex (n.r. Băluță) a marcat, sunt bucuros pentru el, încearcă mereu, se antrenează bine. Mă bucur și că nu am primit gol, este prima condiție ca să câștigi.

(n.r. Ștefănescu) Nu este un jucător nou în campionat, îl știm cât de bun e. Dar unii jucători au nevoie de mai mult timp de adaptare, el face tot ce poate și zilele lui bune vor veni”, a spus Elias Charalambous.

FCSB, la 7 puncte de liderul campionatului

Cu un început mai slab de campionat, și din cauza programului aglomerat, FCSB se află în prezent la 7 puncte în spatele echipei aflate pe prima treaptă a podiumului, Universitatea Craiova.

Campionatul în România este întrerupt în România două săptămâni, timp suficient pentru Elias Charalambous să pună la punct detaliile pentru derby-ul cu CFR, din Gruia (etapa 9).


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Cui i-a dedicat Cristiano Ronaldo golul înscris împotriva lui Al-Ettifaq

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

“E admisibil așa ceva?” Reacții-fulger după gestul “incredibil” făcut de Dorinel Munteanu în văzul tuturor

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

David Maftei a dezvăluit ce i-a spus Dorinel Munteanu la faza care a stârnit un val uriaș de critici

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Declarația lui Selmani, după remiza cu Oțelul: “Un rezultat echitabil, pot face mai mult!”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Fotbalistul de la Dinamo care joacă accidentat pentru a-și ajuta echipa: “Iau o mulțime de pastile”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Răzvan Marin, analizat ”la sânge” de presa din Italia după partida cu Empoli: ”Se chinuie”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

5 ore ago