Și asta în primul rând pentru că Il Luce a fost validat mai mult pe plan internațional și pe parcursul a peste patru decenii, în vreme ce “rivalii” au avut cariere mai scurte și au performat doar la Steaua și echipa națională (nu că asta ar fi puțin!), unde au beneficiat de niște generații formidabile.
Cum o fi mai rău, chix la Inter sau la Fehervar?!
Sigur, adversarii lui Lucescu vor invoca eșecul acestuia de la Inter Milano, unicul gigant continental la care a activat. Însă consider că patru luni la Scala fotbalului alături de Ronaldo, de Baggio, de Bergomi sau de Zanetti reprezintă mai mult decât experiențele măcar la fel de infructuoase ale lui nea Imi la Fehervar (nicio victorie în 8 partide!) și la Panionios (medie de 0,97 puncte per meci) ori decât aventurile exotice ale lui Tata Puiu în lumea arabă.
Veți obiecta că Generalul a luat acolo o Cupă a Campionilor Asiei. Așa este, aveți dreptate. Dar dacă ne raportăm la succesele din Golf antrenorii români ai mileniului ar trebui să fie Cosmin Olăroiu și regretatul Ilie Balaci, nu?
După această introducere mai lungă decât aș fi vrut să fie și cu care am izbutit să-mi pun toți steliștii în cap, să revenim la subiectul principal al acestor rânduri. Mai exact, la delirul fără precedent al lui Mircea Lucescu, delir manifestat în excelentul interviu pe care i l-a luat recent Dan Udrea, la OrangeSport.
Pe parcursul a 97 de minute, un meci cu tot cu prelungiri, venerabilul tehnician n-a ratat aproape nicio ocazie să se disculpe. Să-și explice greșelile, destule de-a lungul carierei, prin conspirațiile puse la cale de alții. Să atace, iar și iar, Steaua, eterna lui obsesie.
Rapid, protejata lui Marin Bărbulescu?!?
Până aici, nimic nou. De zeci de ani, am auzit mereu aceleași clișee. “Steaua a fost ajutată de Valentin Ceaușescu”, “Cămătaru a câștigat cât se poate de corect Gheata de Aur”, “Dinamo a jucat toate partidele pe bune”, “pe mine nu m-a ajutat nimeni, am luptat singur împotriva sistemului”, bla, bla, bla.
În mod normal, nici n-ar fi trebuit să mai pierd vremea și să vă răpesc și dumneavoastră minute prețioase din pregătirile de Paște, probabil că sunteți la fel de plictisiți ca mine să ascultați aceeași placă de sute de ori. Sau CD, cum preferați.
A existat, însă, în discursul lui Lucescu o afirmație care nu trebuie să rămână nesancționată. Pentru că mistificările nu pot fi acceptate, oricât de mare ar fi, și este, autorul lor.
Dar despre ce este vorba? Încercând să explice cum de a marcat Cami 26 de goluri în numai 9 jocuri din finalul sezonului în care a cucerit Gheata de Aur, ’86-’87, Il Luce a spus o enormitate. Ori chiar mai multe.
Cămătaru a câștigat în mod normal. Că am fost obligați, la două meciuri, să ajutăm e adevărat. A fost ordin politic! Una dintre partide a fost cu Rapid, trebuia ca Rapid să nu retrogradeze! Erau mișcări populare în perioada aia și Bărbulescu, șeful Miliției Capitalei, se ocupa de Rapid. Avea grijă să nu pice Rapidul ca să nu existe mișcări, că începuseră oamenii să țipe că <nu suntem membri de partid>
Mai întâi, puțin context. Confruntarea la care face referire Mircea Lucescu este Rapid – Dinamo 4-3, în care gazdele au fost lăsate să câștige, cu condiția ca atacantul adus de la Craiova să înscrie toate golurile oaspeților. Cât mai multe goluri.
Atunci galeria giuleșteană a lansat celebrele sloganuri care au intrat în folclorul peluzelor: “Cămătaru, hai pe noi, să ne dai și golul doi!”, “Cămătaru Rodion nu e Gheată, e șoșon”, ori “Toni Polster, unde ești?, să vezi circul din Giulești”, austriacul Polster fiind adversarul nr. 1 al olteanului în cursa caraghioasă pentru marele trofeu.
Înapoi la nea Mircea. Deci, din ordin politic, a fost obligat să-i dea meciul Rapidului. Ca să nu pice Giuleștina în “B” și să nu înceapă Revoluția cu doi ani și jumătate mai devreme.
Numai că, ce să vezi?, respectiva întâlnire a fost programată în ultima etapă a respectivei ediții de campionat. Iar la acel moment rapidiștii erau matematic salvați de la retrogradare!
Aveau cu trei puncte mai mult decât ocupanta locului 16 (Jiul), primul retrogradabil, și pe atunci succesul era răsplătit cu numai două puncte. De altfel, ziarul Sportul avea să titreze în avancronică “În Giulești, un meci între echipe fără griji”.
Și atunci, unde au fost presiunile politice?! Și de ce ar fi intervenit Marin Bărbulescu pentru salvarea alb-vinișiilor?!
Cât despre protecția pe care șeful suprem al Victoriei București ar fi acordat-o Rapidului cred că nici n-are rost să mai vorbim. Pentru că am deveni la fel de ridicoli ca Lucescu!
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Sursa