Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa

Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani

Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani

Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea este aceea de a rămâne în Statele United, acolo unde îşi va construi viaţa. Totul a fost dezvăluit de mma acesteia, Mihaela Borcea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De partea cealaltă, ceilalţi doi băieţi, Angelo şi Patrick, sunt în România, unde se vor ocupa de afacerile familiei. Mellisa însă vrea să facă o carieră în Statele Unite, acolo unde a studiat pentru a deveni arhitect.

Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani

„Acum au crescut și gemenii și ceilalți și toată lumea poate avea grija de ei. Asta nu înseamnă că nu voi fi o mamă atentă ca și până acum.

Cele mai citite

Copiii mei și ai lui Cristi ne moștenesc ca fire și știu, de fapt, știm amândoi că vor fi niște învingători ca și părinții lor…iar noi doi suntem aici să-i ajutăm cu tot ce avem mai bun”, a spus Mihaela Borcea, citată de playtech.ro.

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei. Înaintea căsniciei cu Valentina Pelinel, omul de afaceri a mai fost însurat cu Mihaela Borcea (între anii 1988-2011) și cu Alina Vidican (2011 – 2016).

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreuna 3 copii: Milan și gemenele Indira și Rania. Cu prima sa soție, Mihaela, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Antonia şi Angelo.

Cu a doua soţie, Alina Vidican, are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria. Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu.

Melissa Borcea păstrează legătura şi cu copiii pe care Cristi Borcea îi are din celelalte două căsnicii. În Miami este stabilită cea de-a doua soţie a fostului patron al lui Dinamo, Alina Vidican.

Reclamă 4 / 0/3

Fiica cea mare a lui Borcea a primit un cadou de senzaţie în 2023. Este vorba de un bolid de lux. A postat un mesaj prin care a ţinut să anunţe că este extrem de fericită: „Iubirea mea„.

Citește și:

Loading …

Simina PREDA

Recent Posts

Erling Haaland le-a închis gura contestatarilor, imediat după ce a câștigat titlul cu Manchester City

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

58 de minute ago

Fiesta la Salonic, după ce PAOK a câștigat titlul. Petrecere în miez de noapte pe străzi, într-o atmosferă incendiară

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

58 de minute ago

”Cum va fi Rapidul cu Neil Lennon antrenor?” Bogdan Lobonț a răspuns printr-un singur cuvânt

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

58 de minute ago

Ultimul dans! A fost stabilită și a treia echipă retrogradată din Premier League

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

58 de minute ago

Gigi Becali declanșează ofensiva transferurilor: ”Începem discuțiile. Nu spun ce-i ofer”

Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1 Serie A: Bologna - Juventus, luni,… Read More

58 de minute ago

Simona Halep a urcat 10 locuri în clasamentul WTA! Cine este cea mai bine clasă româncă

Simona Halep a urcat 10 locuri în clasamentul WTA Simona Halep, în timpul turneului de… Read More

2 ore ago