Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!

Conexiunea noastră pot spune că este una divină și nu am mai avut parte de o astfel de iubire în trecut. Este mult prea devreme totuși să ne gândim la partea aceasta, însă haideți să vedem ce ne rezervă viitorul! Cum am mai spus, avem o conexiune divină și trăim din plin momentul prezent”, a spus Victor Cornea, pentru sursa citată.

Ce a putut să o întrebe Victor Cornea pe Andreea Bălan la prima lor întâlnire: „Iată că se adevereşte, la un an distanţă”

Andreea Bălan a dezvăluit care era cel mai mare vis al ei. Ce a putut să o întrebe Victor Cornea pe Andreea Bălan la prima lor întâlnire a fost chiar care e cel mai mare vis al cântăreţei.

Acesta era să cânte la Sala Palatului, iar visul i se va împlini în curând. Andreea Bălan va cânta în premieră la Sala Palatului.

Victor mă echilibrează și mă ajută foarte mult să-mi îndeplinesc acest vis (n.r. concert la Sala Palatului) și nu doar acesta. Suntem amândoi foarte competitivi și foarte disciplinați și mă susține în toate visurile pe care le am. Chiar la prima întâlnire m-a întrebat ce îți dorești tu să mai realizezi că noi știm că ai realizat foarte multe în cariera ta, care mai e visul tău. Fix la prima noastră întâlnire i-am spus că ultima mea redută de cucerit e să fac un concert la Sala Palatului. Iată că ce am spus la prima întâlnire totul se adeverește la un an distanță”, a declarat Andreea Bălan pentru spynews.ro.

Andreea Bălan va susţine un concert-eveniment la Sala Palatului în data de 16 octombrie 2024. Super-evenimentul se intitulează „Andreea Bălan: Povestea sufletului meu”. Concertul va începe miercuri, 16 octombrie 2024, la ora 19:30.

Simina PREDA

Recent Posts

Sergiu Buș, dezamăgit după FCSB – Corvinul 3-0: ”Am dominat în prima repriză”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

17 minute ago

Imaginile bucuriei din Ghencea! Cei doi căpitani ai FCSB-ului care au ridicat trofeul Supercupei României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

17 minute ago

”Burleanu e pa!” Mesaj categoric în direct, după decizia instanței în războiul ”Mititelu – FRF”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

17 minute ago

Vlad Chiricheș: ”Sunt norocos să fiu încă pe teren”. Ce a spus despre revenirea la echipa națională

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

17 minute ago

Alex Băluță a văzut ce s-a întâmplat la FCSB vara aceasta și s-a convins: “Așa cred și eu!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

17 minute ago

Florin Maxim vede partea pozitivă, după înfrângerea cu FCSB: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri”. Ce spune despre dreptul de promovare al echipei

Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă… Read More

2 ore ago