Categories: Alte Sporturi

Decizia luată de FRF, după ce Andrei Burcă a suferit o ruptură musculară înainte de EURO 2024

  • SuperLiga: PetrolulBotoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: RapidUniversitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Andrei Burcă s-a accidentat, iar acum participarea sa cu naționala României la EURO 2024 este pusă sub semnul întrebării.

Ce decizie a luat FRF, după ce Andrei Burcă a suferit o ruptură musculară

După au primit rezultatul RMN-ului și au aflat că Andrei Burcă are ruptură musculară, cei de la FRF au decis ca fundașul să ajungă mult mai repede decât era programat în cantonamen la Mogoșoaia, unde ar urma să intre într-un program de recuperare special.

Edi Iordănescu și staff-ul medical s-au mobilizat imediat după ce au primit rezultatul RMN-ului și au hotărât ca Andrei să ajungă mai repede la Mogoșoaia, cu zile bune înaintea reunirii lotului și să intre într-un program de recuperare bine pus la punct. Este ultima speranță pentru a-l avea apt la primul meci din Germania sau la vreunul dintre jocuri”, au transmis surse FRF, pentru ProSport.

Andrei Burcă a ieșit accidentat de pe teren în minutul 23 al meciului dintre Al-Okhdood și Abha, scor 4-0, în Arabia Saudită.

EURO 2024 este programat să înceapă la data de 14 iunie.

România va debuta la EURO 2024 la data de 17 iunie, de la 17:00, împotriva Ucrainei.

Cifrele lui Andrei Burcă

  • 29 de meciuri a jucat Andrei Burcă la Al-Okhdood
  • Șase goluri și o pasă decisivă a reușit Andrei Burcă în meciurile jucate
  • 3.200.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Burcă, potrivit Transfermarkt

Etichete: romania , frf , ruptura musculara , andrei burca , euro 2024 , al okhdood , anrei burca


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

o oră ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

o oră ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

o oră ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

o oră ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

o oră ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

4 ore ago