Categories: Alte Sporturi

Cu un an înainte să-i expire contractul cu Parma, Valentin Mihăilă a făcut anunțul

  • Liga 2: Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG – Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Ambii intră, însă, din vară în ultimul an de contract, dar își doresc să continue la Parma și după anul 2025, mai ales dacă echipa va evita retrogradarea în primul sezon de la revenirea în Serie A.

Valentin Mihăilă vrea să rămână la Parma

După ce Dennis Man a anunțat public că vrea să rămână la Parma, a venit rândul lui Valentin Mihăilă să-și exprime dorința.

Mă văd aici pe viitor. Parma îmi oferă tot ce am nevoie și știu că aici pot progresa. Știu că suporterii ne vom susține la toate meciurile, cei din conducere și cei din staff sunt extraordinari, am niște colegi senzaționali. Vreau să rămân la Parma.

Toți jucătorii au avut evoluții bune în acest an. Încă de la începutul campaniei m-am gândit doar că vreau să merg în Serie A. La început, nu am jucat mult, dar am tras din greu la antrenamente, am avut mentalitatea corectă și lucrurile s-au legat”, a declarat Valentin Mihăilă, citat de Parma Live.

Valentin Mihăilă, lider de galerie la sărbătoarea celor de la Parma! Bucurie fără margini

Valentin Mihăilă s-a urcat pe gard și a devenit lider de galerie, în timp ce Dennis Man a fost și el la înălțime. Ambii jucători ai naționalei au apărut cu steagul României la sărbătoarea celor de la Parma.

Galerie Foto

Etichete: parma , dennis man , valentin mihaila


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon!

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon! Iubita… Read More

2 ore ago

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie! Antrenamentele vor fi live în AntenaPLAY, de la 19:40

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie Porsche Supercup/ Profimedia Programul etapei din Porsche… Read More

2 ore ago

Lando Norris, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente din Marele Premiu al Marii Britanii, live în AntenaPLAY

Programul complet al Marelui Premiu al Marii Britanii! Cursa e duminică, de la ora 16:45,… Read More

2 ore ago

Spania – Germania 0-0. Confruntare „şoc” în sferturi la EURO 2024!

Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Tah, Raum – Can, Kross – Musiala, Gundogan, Sane –… Read More

2 ore ago

Victor Pițurcă, ”dezamăgit” de un jucător al naționalei României: ”Mă așteptam la mai mult de la el”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

3 ore ago