Categories: Alte Sporturi

Cristi Chivu, iritat în parcarea stadionului din Giulești. A rostit patru cuvinte când a auzit o întrebare

  • SuperLiga: U Cluj – Hermannstadt, duminică, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo-Petrolul, duminică, 22:00, DGS 1

Cristi Chivu a reacționat, după Rapid – CFR Cluj 2-2. Întrebarea care l-a nemulțumit pe antrenor

La finalul meciului din Giulești, Cristi Chivu a fost surprins în parcarea stadionului Rapidului. Acesta a precizat că va răspunde la o singură întrebare adresată de reporteri.

O întrebare, atât”, a spus Cristi Chivu.

Întrebat cum i s-a părut atmosfera din Giulești, dar și meciul dintre Rapid și CFR Cluj, Cristi Chivu a spus: ”Atmosferă frumoasă ca întotdeauna în Giulești. Meciul… e început de sezon, mai e mult de lucru din parte ambelor echipe. Sper să le ia cât mai puțin să tureze motoarele la maximum, pentru că e a doua etapă și se vede”.

Unul dintre reporteri a insistat și l-a întrebat pe Cristi Chivu dacă ia în calcul la un moment dat să antreneze în România, moment în care tehnicianul a plecat iritat din mijlocul jurnaliștilor.

Ulterior, Cristi Chivu, în drum spre mașină, a rostit patru cuvinte: ”O întrebare am spus. Mersi”.

VIDEO cu interviul lui Cristi Chivu

Cristi Chivu și Adelina sunt căsătoriți de 16 ani

Galerie Foto

VIDEO Rezumat Rapid – CFR Cluj 2-2

Etichete: cristi chivu , video rapid cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Manchester City riscă să fie exclusă din PATRU competiții

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

o oră ago

Revenire ”de 100.000.000€” la Real Madrid

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

o oră ago

FC Bihor – Steaua București 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Nicio înfrângere pentru “roș-albaștri” în acest sezon

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

o oră ago

Cristiano Ronaldo a dat verdictul despre Lamine Yamal

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

o oră ago

Are o afacere de peste 200.000.000 de euro și a anunțat că vrea să preia o echipă de tradiție din România

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

o oră ago

Gigi Becali, decizie fără precedent la FCSB! Se bagă și la antrenamente: ”Comand de acasă, stau în pat și zic”

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

4 ore ago