Categories: Alte Sporturi

Claudiu Petrila, dărâmat după un nou meci nereușit pentru Rapid: “Ne lipsește ceva”

Gloria Buzău și Rapid s-au întâlnit în a 5-a etapă a Superligii. Giuleștenii au deschis scorul în minutul 10, prin Jayson Papeau, însă nu au avut o prestația solidă.

Echipa pregătită de Neil Lennon a fost egalată în minutul 76, prin golul marcat de Constantin Budescu, din penalty. Rapid rămâne fără victorie în acest sezon, cu doar 4 puncte acumulate până acum.

Claudiu Petrila: ”Când vine meciul se pare că ceva ne lipsește”

Claudiu Petrila a tras câteva concluzii la finalul meciului. Mijlocașul a declarat că atmosfera din vestiar este una bună, însă echipa nu reușește să lege un joc bun.

Din nou seară neagră, am început bine am marcat repede, în a două parte am început slab, și-au creat câteva ocazii bune, după au avut penalty…

Azi a fost mai diferit, am legat pase, am avut ocazii, fizic suntem bine, dar când vine meciul se pare că ceva ne lipsește. E dureros, dar cum am spus, trebuie să facem ceva să ne revenim. Nici noi nu înțelegem, vrem să câștigăm, dar din păcate nu ne iese. Se răsfrânge asupra tutor, toți suntem în aceeași oală și trebuie să tragem căruță în aceeași direcție.

În vestiar este bine, cei care au venit sunt jucători buni și au făcut treaba”, a declarat Claudiu Petrila, la finalul meciului.

Echipele de start:

  • Gloria Buzău: Railean – Ferraresso, Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu – Akhmatov, Canadija – Ișfan, D. Benzar, Tescan – Ricardo Matos
  • Rezerve: Hereboiu – David Tavares, Pîrvulescu, I. Gheorghe, Cr. Dumitru, Budescu, T. Călin, A. Mihaiu, Dr. Grigore, Prejmereanu
  • Rapid: Siegrist – Braun, Pașcanu, Ignat – Kait, Papeau, D. Mendes, Petrila, Borza – Hasani, Burmaz
  • Rezerve: Aioani – Cr. Manea, Săpunaru, Blazek, Micovschi, Iacob, Rrahmani, Oaidă, Jambor, G. Gheorghe, R. Pop, El Sawy

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

3,5 milioane de euro – transferul lui Ianis Hagi

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

44 de minute ago

Schimbare radicală la Real Madrid: “Antrenorul ne-a dat libertate să alegem”

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

44 de minute ago

Anunțul făcut de FRF, după ce biletele pentru meciul cu Cipru s-au epuizat în doar 75 de minute

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

44 de minute ago

FIFA a actualizat clasamentul mondial! Pe ce loc e România, după victoriile din Liga Națiunilor

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

44 de minute ago

Ce se întâmplă cu Iacob, jucătorul ”dat dispărut de la Rapid”

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

44 de minute ago

Brugge – Dortmund 0-3. Nemții s-au distrat și au câștigat în prima etapă din Champions League

Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta - Arsenal,… Read More

4 ore ago